News

Back
imagine de fundal

Comunicat de presă

Constatam cu stupoare că singura performanță a grupului Partidului Național Liberal în cadrul autorității județene se rezuma la instigarea la ura prin inșirarea unor cuvinte goale de conținut, dar pline de ipocrizie si demagogie, fără suport în realitate, menite să defăimeze public activitatea administrativă a Consiliului Județean Vrancea.

Este hilar ca veșnicele acuzații preferate de consilierii județeni PNL privind repartizarea sumelor pe criterii de coloratură politică sunt minciuni cu scop electoral, fapt dovedit prin simpla lecturare a hotărârii de alocare, de unde rezultă că și administrații social democrate au primit sume egale cu administrații liberale.

Atunci când procedura legala ne obligă să alocam unele sume, Consiliul Județean nu repartizează fonduri personal primarilor, ci autorităților locale, fără să conteze apartenența edilului, ci proiectele și sursele pe care acesta le poate accesa pentru comunitatea pe care o conduce.

Criteriile de alocare nu pot fi decât corecte, echitabile, cu respectarea întru totul a Legii bugetului de stat, prin raportarea la necesități, astfel încât nu există neapărat egalitate între unitățile administrativ teritoriale. De exemplu, Municipiul Focșani a avut 0 fonduri alocate la această repartizare, întrucât este o administrație care are o sursă de colectare importantă.

Pe de altă parte, se are în vedere capacitatea administrativă de cheltuire a acestor sume, în acord cu prioritățile de asigurare și dezvoltare a serviciilor publice de interes județean, si nimeni nu își permite să pună interesul politic înaintea legii, întreaga capacitate administrativă fiind folosită exclusiv pentru identificarea de soluții care să ducă la îmbunătățirea vieții vrâncenilor.

Pentru Președintele Consiliului Județean este important ca toate comunitățile care formează județul Vrancea să se dezvolte în egală măsura, iar vrâncenii indiferent de opțiunea politică, să reprezinte polul de interes la promovarea investițiilor care pot aduce un plus în viața de zi cu zi .

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Read more
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Read more
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00
Read more
[gtranslate]