News

Back
imagine de fundal

Au început lucrările de refacere a podului care face legătura între Vadu Roșca și Vulturu

Veste bună pentru locuitorii din satul Vadu Roșca, comuna Vulturu: astăzi au început lucrările la podul din beton armat de peste râul Putna, de pe drumul județean 204D.

La fața locului au mers azi președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, vicepreședintele Ionel Cel-Mare, primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru, alături de constructori, proiectant și diriginte de șantier, pentru a discuta cele mai bune variante pentru finalizarea cu succes a construcției și reabilitării podului.

În condițiile în care a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru refacerea părții afectate a podului și pentru apărări de maluri, lucrări care au ca termen de execuție 12 luni și o valoare de 4.807.696 lei, firmele responsabile au început de astăzi să lucreze efectiv. În același timp, vor continua și celelalte lucrări pentru reabilitarea și asfaltarea podului, care au o valoare de 3.200.000 lei. Se va reface culeea afectată, se va pune în siguranță podul prin piloni forați, va fi asfaltată calea de rulare și vor fi făcute lucrări de amenajare a albiei. Constructorii și proiectantul au apreciat că podul va fi circulabil în mai puțin de un an de zile.

”Împreună facem toate eforturile pentru ca acest pod să fie practicabil. Este o lucrare de anvergură, care a avut multe obstacole, din cauza vremii, dar și din cauza deficiențelor care au fost în construirea acestui pod în urmă cu peste 40 de ani. În tot acest timp de un an s-a lucrat la documentații, expertize și avize, pentru că a fost un accident tehnic iar legislația trebuie respectată, cu toți pașii aferenți. Astăzi s-a început refacerea podului și sperăm ca lucrările să decurgă într-un ritm susținut, pentru ca în câteva luni acest pod să redevină circulabil, după cum ne-au asigurat constructorii”, a declarat la fața locului Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea. De asemenea, a mai precizat faptul că în acest an se va finaliza în totalitate reabilitarea și modernizarea drumului județean 204 D din comuna Vulturu, fapt care va duce la îmbunătățirea infrastructurii rutiere din această zonă.

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

       
Ședinţă extraordinară în data de 29 iulie 2026, ora 13:00

Ședinţă extraordinară în data de 29 iulie 2026, ora 13:00

Ordinea de zi a ședinței extraordinare din data de 29 iulie, ora 13.00
Read more
Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă

Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă

Vrancea se schimbă prin investiții serioase, bine planificate și atent urmărite în teren. Fiecare drum modernizat înseamnă siguranță, dezvoltare economică, acces mai bun la educație, sănătate și oportunități pentru oameni. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul drumului județean DJ 204E (Mirceștii Noi …
Read more
CJ Vrancea susține și în acest an Olimpiada Națională de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație” | 28–31 iulie 2026

CJ Vrancea susține și în acest an Olimpiada Națională de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație” | 28–31 iulie 2026

Vrancea devine, în această săptămână, capitala creativității digitale din România. În perioada 28–31 iulie 2026, Colegiul Național „Unirea” din Focșani găzduiește etapa națională a Olimpiadei Naționale de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație”, ajunsă la cea de-a XXXIII-a ediție. Născută în Vrancea în anul 1994 și desfășurată aici în fiecare an, …
Read more
[gtranslate]