News

Back
imagine de fundal

Astăzi a avut loc conferința de lansare a proiectului „DOTAREA CU APARATURĂ MEDICALĂ MODERNĂ A UNITĂȚII DE PRIMIRE URGENȚE FOCȘANI”

UAT Județul Vrancea, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Dotarea cu aparatură medicală modernă a Unităţii de Primire Urgenţe Focşani”, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8: ”Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Obiectivul Specific 8.2: „Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență”, Operațiunea B: „Unități de primiri urgențe”.

Necesitatea implementării acestui proiect ce are ca scop dotarea UPU Vrancea cu aparatură medicală modernă este susținută de nevoia îmbunătăţirii nivelului de sănătate a populaţiei din județul Vrancea prin asigurarea de servicii medicale complexe în regim de urgență ce intră în categoria serviciilor esenţiale pentru cetățeni.

Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Sf. Pantelimon”, Focșani este serviciul medical cu cea mai mare adresabilitate și activitate în domeniu. Astfel, dotarea cu aparatură modernă de specialitate va contribui substanțial la îmbunătățirea calității actului medical, în luarea deciziilor medicale imediate în ceea ce privește diagnosticarea în regim de urgență a pacienților. Necesitatea dotării cu aparatură medicală a UPU Focșani este cu atât mai mare cu cât Spitalul Județean “Sf. Pantelimon” Focșani este așezat într-o zonă cu trafic intens, reprezentând prima șansă la viață pentru toate victimele accidentelor rutiere de pe raza județului Vrancea și nu numai. De asemenea nu trebuie neglijat nici faptul că județul Vrancea este principala zonă seismică din România iar, în caz de calamitate, UPU Focșani trebuie să aibă capacitatea și posibilitatea de a acorda cele mai bune și mai rapide servicii medicale de profil și trebuie să fie în permanență dotat cu aparatură medicală performantă pentru asigurarea asistenței medicale în caz de dezastre naturale.

La momentul actual problematica sănătății prezintă o serie de provocări ce necesită o abordare strategică la nivel european, și anume: îmbătrânirea populației care modifică modelele de îmbolnăvire și de îngrijire medicală, posibilele amenințări la adresa sănătății din domeniile pandemiilor, incidentelor fizice, biologice și dezvoltarea rapidă a noii tehnologii care revoluționează modul de anticipare, prevenire și tratare a bolilor.

Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani este o unitate sanitară publică cu Unitate de Primire a Urgențelor (UPU), asigurând primul ajutor și asistența medicală de urgență persoanelor de pe raza întregului județ Vrancea fiind o unitate de o importanță strategică din punct de vedere medical. Rețeaua de localități deservite cuprinde municipiile Focșani și Adjud, orașele Mărășești, Panciu, Odobești și 68 de comune.

Deși este serviciul medical cu cea mai mare adresabilitate și activitate, Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului „Sf. Pantelimon”, Focșani nu a beneficiat de o dotare corespunzătoare completă, ci sporadic au fost înlocuite unele echipamente defecte cu altele funcționale. Lipsa dotării corespunzătoare îngreunează luarea deciziilor medicale în ceea ce privește diagnosticarea în urgență a pacientului. În cadrul Unități de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani primesc ajutor zilnic aproximativ 150 de pacienți, ceea ce înseamnă o medie de 50.000 de pacienți pe an. Dintre aceștia, mai mult de jumătate rămân internați pe secțiile și compartimentele spitalului.

În cadrul proiectului, vor fi achiziționate următoarele tipuri de echipamente, destinate dotării corespunzătoare a UPU Focșani:

1.      Ecograf Doppler 1 buc.
2.      Ecograf Portabil 2 buc.
3.      Masa pacient efectuare mici intervenţii chirurgicale 1 buc.
4.      Pat radiotransparent, resuscitare, hidraulic pentru examinare/transfer sprint 21 buc.
5.      Lampa scialitică 1 buc.
6.      Electrocardiograf 12 derivaţii cu funcţie de printare 12 buc.
7.      Sistem de livrare a oxigenului cu umidificator 3 buc.
8.      Seringa automată 12 buc.
9.      Monitor (ecg, pulsiometrie, tensiune arterială neinvazivă, temperatură centrală) cu funcţie de printare 16 buc.
10. Defibrilaror cu posibilitate de electroversie sincronă și stimulare cardiacă externă cu funcţie de printare 2 buc.
11. Aspirator secreţii portabil 8 buc.
12. Ventilator portabil pacient 1 buc.
13. Targă transport pacienți 10 buc.
14. Cărucior pentru instrumentar și medicație 5 buc.
15. Scaun cu rotile pentru transport intraspitalicesc pacient 10 buc.

 

Proiectul este încadrat în Strategia de dezvoltare integrată a județului Vrancea 2014 – 2020 ca făcând parte din Obiectivul Strategic V – Creșterea nivelului de trai și calității vieții pentru cetățenii din teritoriu prin îmbunătățirea accesului la educație, sănătate, cultură și agrement, Obiectivul Specific V.2 – Modernizarea și inovarea serviciilor sociale și de sănătate prin utilizarea unor mecanisme inovatoare aplicate teritoriului. Acțiunile planificate au ca scop încurajarea cooperării în domeniul evaluării tehnologiei medicale.Printre exemplele de tehnologie medicală se numără: metodele de diagnostic și tratament, echipamentul medical, produsele farmaceutice, metodele de reabilitare și prevenire, sistemele organizaționale și de sprijin în cadrul cărora sunt furnizate îngrijiri medicale etc. Prin caracterul unității medicale de primire urgențe, proiectul este de o mare utilitate publică și se adresează tuturor cetățenilor indiferent dacă sunt sau nu asigurați, cetățenii din zonele rurale și/sau izolate, fără infrastructură medicală permanentă, contribuind la îmbunătățirea serviciilor sociale și de sănătate.

Grupul țintă al proiectului este format în special din populația județului Vrancea, dar în cadrul unității se tratează toate cazurile de urgență, inclusiv persoane aflate în tranzit, turiști, accidente auto, pacienți din toate categoriile sociale indiferent de existența sau nu a statutului de asigurat medical.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt în concordanță cu obiectivele specifice ale programelor naționale și europene privind încurajarea dezvoltării locale prin extinderea și îmbunătățirea infrastructurii de sănătate.

Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice și Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management și cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud – Est, în calitate de Organism Intermediar.

Valoarea totală a proiectului este de 4 641 692,58 lei, cofinanțarea eligibilă a beneficiarului fiind de 92 833,85 lei.

Durata de implementare a proiectului este până la data de 31.05.2020.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Promovăm muzeele din Vrancea, într-un circuit turistic al județului

Promovăm muzeele din Vrancea, într-un circuit turistic al județului

Zilele acestea am inaugurat trei muzee care au fost reabilitate, modernizate și dotate de Consiliul Județean Vrancea în cadrul unor proiecte finanțate din fonduri europene. La finalul anului 2024, Zilele Muzeului Vrancei au marcat momente speciale: inaugurarea Muzeului de Arheologie și redeschiderea Casei Alaci, inaugurarea Muzeului Viei și Vinului  (din …
Read more
Proces verbal de licitație

Proces verbal de licitație

PROCES VERBAL DE LICITAȚIE încheiat astăzi 20.12.2024, la sediul Consiliului Județean Vrancea, str. Cuza Vodă, nr. 56, Focșani cu ocazia desfășurării ședinței publice de licitație, cu preselecție, cu strigare, privind valorificarea masei lemnoase pe picior, aferentă unui număr total de 147 de arbori cu un volum brut total de 408,32 …
Read more
”Olimpicii pe primul loc”: premiem excelența în educație și sport!

”Olimpicii pe primul loc”: premiem excelența în educație și sport!

Sala de peste 100 de locuri a plenului Consiliului Județean a fost neîncăpătoare pentru performerii județului Vrancea de la Olimpiadele naționale și internaționale, premiați astăzi de președintele Nicușor Halici în cadrul evenimentului ”Olimpicii pe primul loc!”, în două serii de premiere. Este vorba despre 163 de elevi din clasele V-XII …
Read more
[gtranslate]