Opportunities

Back
imagine de fundal

AFIR a plătit 56 de milioane de euro în luna ianuarie pentru investiții

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a autorizat și a efectuat plăți către fermieri, antreprenori și autorități publice în luna ianuarie 2020 în valoare totală de 56,2 milioane de euro, din care 48,07 milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, restul fiind asigurat din bugetul național. Precizăm că plățile au fost efectuate pentru decontarea cheltuielilor realizate de beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru proiecte de investiții în agricultură.

Cea mai mare valoare a plăților efectuate o reprezintă suma virată către fermierii care au realizat investiții în exploatații agricole prin submăsura 4.1, respectiv 13,02 milioane de euro. De asemenea, Grupurile de Acțiune Locală (GAL) au beneficiat de plăți în valoare de 8,10 milioane de euro prin intermediul submăsurii 19.2 (Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală).

AFIR a plătit 7,97 milioane de euro către autoritățile locale, sumă aferentă proiectelor finanțate prin submăsura 7.2 (Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică). Plățile efectuate de AFIR în contul tinerilor fermieri, prin intermediul submăsurii 6.1 se ridică la 4,75 milioane de euro. De asemenea, au fost plătite 4,77 de milioane de euro beneficiarilor submăsurii 4.3 (Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice).

Alte 3,76 milioane de euro au ajuns la procesatori care au obținut finanțare prin submăsura 4.2 (Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole). AFIR a efectuat plăți în valoare de 3,43 milioane de euro către fermierii care au investit în exploatații pomicole cu sprijin obținut prin submăsura 4.1a.

Plățile efectuate de către Agenție pentru investițiile finanțate în sectorul non-agricol, prin submăsurile 6.2 și 6.4, se ridică la valoarea cumulată de 3,07 milioane de euro.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 28 septembrie 2026, ora  08:00.
Read more
Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Investiții de peste 130 de milioane de lei schimbă infrastructura de apă și canalizare în mai multe comunități din județul Vrancea. La Jariștea și Bolotești au fost înființate noi sisteme publice de canalizare, iar în Lepșa și Greșu sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea noilor sisteme de alimentare cu …
Read more
Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Consiliul Județean Vrancea continuă modernizarea DJ 204G, una dintre investițiile importante pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a conectivității dintre comunitățile din această zonă a județului. Stadiul fizic al proiectului a depășit 75%. Pe două dintre cele trei sectoare (Rădulești–Biliești și Suraia–Boțârlău) lucrările de asfaltare sunt finalizate, iar podul peste râul …
Read more
[gtranslate]