News

Back
imagine de fundal

Noul Spital județean, încă un pas pentru a deveni realitate: am lansat licitația pentru construcție

Suntem tot mai aproape de a începe efectiv construcția noului spital județean, un proiect major pentru sănătatea vrâncenilor, atât de mult așteptat de comunitatea noastră.

Astăzi, după câteva modificări solicitate de SEAP (sistemul care gestionează achizițiile publice din România), Consiliul Județean Vrancea a lansat licitația publică privind ”Execuția lucrărilor de construcții, instalații și echipamente tehnologice pentru obiectivul de investiții Construire ,,Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani – județul Vrancea”. Valoarea estimată a procedurii de achiziție publică este de 900.300.000 lei, fără TVA (180 milioane euro). Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 27 octombrie 2025. Anunțul este publicat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Proiectul pentru construcția noului Spital este depus la finanțare de Consiliul Județean în decembrie 2024 în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și finanțat de Guvernul României și în prezent se află în procedură de evaluare. ”În timp ce așteptăm evaluarea proiectului nostru, un obiectiv esențial pentru sănătatea vrâncenilor, pentru care, în calitate de președinte al Consiliului Județean, fac toate demersurile pentru a avea finanțarea asigurată, câștigăm timp, evoluăm cu stadiul proiectului și dăm drumul la licitația pentru execuția lucrărilor. Ne mai lipsesc doar banii pentru a începe construcția și singura mea cerință ca președinte de Consiliu Județean în toată această perioadă, de când am preluat mandatul, este finanțarea acestui spital vital pentru județ, de care vrâncenii au mare nevoie. Ne apropiem de realizare!” , a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Noul spital este proiectat să ofere servicii medicale de înaltă calitate și să îmbunătățească accesul vrâncenilor la îngrijiri medicale moderne, va fi un centru medical de excelență, dotat cu echipamente de ultimă generație și facilități moderne. Proiectul include:

  • Unitatea de Primiri Urgențe (UPU);
  • Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI);
  • Un bloc operator cu 15 săli de operație multifuncționale, inclusiv pentru obstetrică-ginecologie și angiografie;
  • Săli pentru investigații specializate;
  • Heliport pentru decolarea și aterizarea elicopterelor în intervenții de urgență.

 

Pașii parcurși pentru evoluția proiectului:

1. Prestarea serviciilor de consultanță pentru elaborarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare – Contract nr. 7807/05.2019

 

2. PUZ pentru introducere teren în intravilan și reglementări urbanistice – Spital Județean de Urgență Focșani – Contract nr. 23742/12.2020

 

3. – Studiu de prefezabilitate conform H.G. nr. 907/2016 și H.C.J. Vrancea nr. 110/2019.

– Studii de teren (topografic, hidrologic, geotehnic, trafic etc.).

– Studiu de fezabilitate.

– Asistență tehnică până la încheierea procesului-verbal de acceptanță.

Contract nr. 4343/16.03.2020

 

4. – Documentații tehnico-economice (avize, autorizații, acorduri).

– Proiecte DTAC/PAC, PAD, DTOE/POE

– Proiect tehnic de execuție (PTE)

– Asistență tehnică din partea proiectantului

Contract nr. 17504/08.08.2023

Ordin începere: nr. 19864/06.11.2024

Predare proiect tehnic: nr. 20942/21.11.2024

Documentații aprobate:

– H.C.J. Vrancea nr. 146/27.08.2020 – Studiu de prefezabilitate

– H.C.J. Vrancea nr. 63/15.03.2021 – Studiu de fezabilitate și indicatori

– H.C.J. Vrancea nr. 1/14.01.2022 – Actualizare studiu fezabilitate (NZEB, digitalizare)

– H.C.J. Vrancea nr. 178/27.08.2024 – Etapizare obiectiv

– H.C.J. Vrancea nr. 179/27.08.2024 – Actualizare indicatori pe etape

 

  1. Verificare tehnică de calitate (A–F: rezistență, siguranță, foc, igienă, izolație, acustică) – Contract nr. 3449/16.02.2023

 

  1. Servicii de consultanță pentru depunerea proiectului – Contract nr. 16553/27.08.2023

 

  1. Consultanță – documentație privind adaptarea la schimbările climatice – Contract nr. 19426/05.09.2023

 

  1. Eliberare amplasament și/sau condiții de coexistență – Contract nr. 201/1889/31.07.2025

 

 Alte etape

– Cerere de finanțare depusă în MySMIS: 20.12.2024 (Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești, Ordin MIPE nr. 6750/2024)

– Procedura de licitație încărcată în SEAP: 01.08.2025

– Aviz conform ANAP nr. 10479/18.08.2025

– Documentație transmisă la JOUE (01.09.2025) și publicată în SEAP (02.09.2025)

 

 

  

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

   
Situația locurilor de muncă vacante la data de 22 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 22 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 188 locuri de muncă vacante în județul Vrancea . Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- Click aici! 
Read more
Un an de Servicii Publice Vrancea: rezultate concrete pentru drumuri județene mai sigure și mai bine întreținute   

Un an de Servicii Publice Vrancea: rezultate concrete pentru drumuri județene mai sigure și mai bine întreținute  

Întreținerea drumurilor județene este esențială pentru siguranța circulației și pentru confortul tuturor celor care le folosesc zilnic. Pornind de la necesitatea unor intervenții constante și eficiente, Consiliul Județean Vrancea, la inițiativa și prin decizia președintelui Nicușor Halici,  a înființat și operaționalizat, în urmă cu un an, Societatea Servicii Publice Vrancea, …
Read more
Oportunitate: furnizor de formare profesională din Spania caută parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+

Oportunitate: furnizor de formare profesională din Spania caută parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+

Cooperativa de Enseñanza Vega Media de Alguazas, un furnizor de formare profesională (VET) situat în Alguazas (regiunea Murcia, Spania), având codul Erasmus+ OID E10099230, caută în prezent parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+ KA122-VET. Această școală de tip cooperativă oferă: formare profesională de bază (VET Basic) în servicii administrative; trei …
Read more
[gtranslate]