10 May 2025
Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!
Astăzi sărbătorim o zi istorică importantă pentru viitorul României moderne și democratice: 148 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României. La Monumentul Independenței din Focșani a avut loc astăzi un ceremonial militar și religios, pentru a marca cele trei evenimente istorice majore care ne-au trasat traiectoria europeană și democratică: Ziua Victoriei în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial (8 mai), Ziua Europei (9 mai) și Ziua Independenței României (10 mai).
Administratorul public al județului Vrancea, Alexandru Botezatu, a transmis mesajul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, care a accentuat faptul că Vrancea, la fel ca și România, urmează calea europeană și și-a asumat valorile acesteia: democrația, respectul pentru demnitatea umană, libertatea și statul de drept, solidaritatea, supremația legii și respectarea tuturor drepturilor cetățenești. Proclamarea Independenței de Stat a României rămâne unul dintre cele mai importante momente din istoria devenirii noastre ca stat modern, prin care se stabilea înscrierea definitivă a țării noastre pe harta Europei.
“Aceste trei repere istorice ne amintesc că drumul nostru, ca județ și ca țară, este definit de curajul înaintașilor și de angajamentul ferm pentru un viitor european, democratic și prosper. Astăzi, la fel ca în fiecare zi, vă îndemn să fim uniți și solidari, să fim mândri că suntem români și că facem parte din marea familie europeană!”, este mesajul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.
La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Read also:
Situația locurilor de muncă vacante la data de 22 octombrie 2026
La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 188 locuri de muncă vacante în județul Vrancea . Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- Click aici!
Read more
Un an de Servicii Publice Vrancea: rezultate concrete pentru drumuri județene mai sigure și mai bine întreținute
Întreținerea drumurilor județene este esențială pentru siguranța circulației și pentru confortul tuturor celor care le folosesc zilnic. Pornind de la necesitatea unor intervenții constante și eficiente, Consiliul Județean Vrancea, la inițiativa și prin decizia președintelui Nicușor Halici, a înființat și operaționalizat, în urmă cu un an, Societatea Servicii Publice Vrancea, …
Read more
Oportunitate: furnizor de formare profesională din Spania caută parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+
Cooperativa de Enseñanza Vega Media de Alguazas, un furnizor de formare profesională (VET) situat în Alguazas (regiunea Murcia, Spania), având codul Erasmus+ OID E10099230, caută în prezent parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+ KA122-VET. Această școală de tip cooperativă oferă: formare profesională de bază (VET Basic) în servicii administrative; trei …
Read more






