News

Back
imagine de fundal

Elevii vor beneficia de transport gratuit pe toate traseele județene

Elevii care vor circula cu microbuzele de transport public de persoane de pe toate traseele județene vor beneficia de transport gratuit la școală, începând de luni, 8 februarie 2021.

Ca urmare a demersurilor inițiate de președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, responsabilii din cadrul Autorității Județene de Transport au avut întâlniri cu operatorii de transport, în care a fost stabilită menținerea gratuității pentru transportul școlarilor dus-întors la unitățile de învățământ din alte localități. Practic, elevii nu vor achita nimic la urcarea în mijlocul de transport, urmând ca procesul de decontare să se realizeze între instituțiile implicate (școală-Inspectoratul Școlar Județean-transportatori-CJ).

Consiliul Județean Vrancea asigură părinții și elevii care fac naveta la școală pe traseele județene că se fac eforturi în prezent pentru a se suplimenta cursele la orele de vârf, astfel încât elevii să aibă mijloc de transport la venirea și la plecarea de la școală, în special pe traseele din localitățile limitrofe ale municipiului Focșani, respectiv: Traseul 030: Focșani – Vâlcele – Câmpineanca, Traseul 038: Focșani – Milcovul – Gologanu, Traseul 065: Focșani – Vânători – Jorăști, Traseul 065: Focșani – Vânători – Jorăști (via DC 143), Traseul 065: Focșani – Vânători – Jorăști (via DJ 205P), Traseul 067: (Focșani – Mircești – Rădulești), Traseul 068: Focșani – Mircești – Balta Raței și Traseul 072: Focșani – Mândrești – Răstoaca.

Precizăm faptul că aceasta este o situație temporară, până la organizarea de către CJ Vrancea a unei noi licitații pentru atribuirea licențelor de transport, în noi condiții, pentru traseele județene.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Consiliul Județean Vrancea pregătește proiectul de 10 milioane de euro pentru primul Parc Industrial al județului

Consiliul Județean Vrancea pregătește proiectul de 10 milioane de euro pentru primul Parc Industrial al județului

Consiliul Județean Vrancea pregătește depunerea la finanțare a proiectului Parcul Industrial Vrancea, care va fi dezvoltat în comuna Garoafa, cu obiectivul atragerii unei finanțări europene nerambursabile de 10 milioane de euro, prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027. Proiectul reprezintă una dintre investițiile strategice ale administrației județene pentru dezvoltarea economică a Vrancei, …
Read more
Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare

Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare

Consiliul Județean Vrancea depune astăzi, 28 septembrie, spre finanțare, în cadrul Fondului pentru Modernizare, două proiecte de investiții dedicate producerii de energie din surse regenerabile și dezvoltării capacităților de stocare a energiei electrice. Valoarea totală a celor două proiecte este de aproape 7 milioane de lei, investițiile urmărind, în principal, …
Read more
Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 28 septembrie 2026, ora  08:00.
Read more
[gtranslate]