10 June 2023
Cătălin Toma anunță redeschiderea parțială a circulației pe DJ 205 E Vidra – Vizantea Livezi – Câmpuri
Președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, anunță redeschiderea parțială a circulației pe DJ 205 E Vidra – Vizantea Livezi – Câmpuri, cea mai mare investiție de infrastructură la nivel național pe un drum județean.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, s-a deplasat ieri pe DJ 205 E, tronsonul Vidra – Vizantea-Livezi, pentru a verifica progresul făcut de constructorul care are în lucru cei 19,2 kilometri aferenți proiectului de modernizare.
“Sectorul de drum Vidra – Vizantea se va redeschide circulației, cu avizul Inspectoratului Județean de Poliție, după ce porțiunile afectate de alunecările de teren vor fi aduse la stratul de binder în următoarele două săptămâni”, a precizat președintele CJ Vrancea.
Acesta a adăugat că lucrările nu sunt finalizate pe toți cei 19,2 kilometri, termenul din contract fiind noiembrie 2023. În ceea ce privește lucrările de consolidare pe tronsonul pe care au apărut probleme în primăvara acestui an, acestea urmează să se desfășoare conform unui nou grafic.
Lucrările de modernizare a drumului județean 205 E au început în luna octombrie a anului trecut. Conform proiectului, pe drumul județean Vidra – Vizantea Livezi – Câmpuri se fac lucrări de modernizare și consolidare, astfel: tronsoane de consolidare, terasamente, covor asfaltic, ziduri de sprijin, rigole și podețe, semnalizare rutieră și, de asemenea, vor fi realizate trei poduri.
Valoarea totală estimată a lucrărilor de execuție este de 20 milioane de euro, cea mai mare valoare de la nivel național prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Read also:
Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice
Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se derulează în prezent apelul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice” cu o alocare financiară de 500 de milioane de euro, precum și …
Read more
Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026
La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 189 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de munca- județul Vrancea -click aici! …
Read more
Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Read more






