Announces

Back
imagine de fundal

ANUNȚ PUBLIC

U.A.T. JUDEŢUL VRANCEA, titulara planului „Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor 2020-2025 pentru județul Vrancea”, anunță publicul interesat asupra deciziei Agenției pentru Protecția Mediului Vrancea de emitere a Avizului de mediu pentru Planul sus-menționat.

Motivele care au stat la baza luării acestei decizii au fost următoarele:

  • J.G.D. 2020-2025 pentru judeţul Vrancea respectă cerinţele Legii nr. 211/2011 privind regimul deseurilor;
  • J.G.D. 2020-2025 pentru judeţul Vrancea cuprinde o analiză a situaţiei actuale în domeniul tuturor categoriilor de deşeuri, precum şi măsurile care trebuiesc luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în cazul pregătirii pentru reutilizare, reciclare, valorificare şi eliminare, precum şi o evaluare a modului în care planul va ajuta la punerea în aplicare a obiectivelor şi dispoziţiilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor;
  • prin implementarea P.J.G.D. nu este afectată nici o arie naturală protejată de interes naţional / internaţional;
  • nu sunt afectate zone de protecţie specială hidrogeologică;

Informaţiile cu privire la Planul sus-menţionat pot fi consultate la sediul Consiliului Judeţean Vrancea din  Focşani, Bd. Dimitrie Cantemir, nr. 1 , jud. Vrancea sau pe pagina proprie de internet a instituției. – https://cjvrancea.ro/planul-judetean-de-gestionare-a-deseurilor-2019-2025/

Observaţiile publicului se vor primi în scris, sub semnătura şi cu date de identificare, la sediul A.P.M.Vrancea din Focşani, str. Dinicu Golescu, nr. 2, până la data de 06.09.2020.

Situația locurilor de muncă vacante la data de 12 noiembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 12 noiembrie 2026

La data de 12.11.2026, agenții economici au declarat 216 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 193 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro …
Read more
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00
Read more
ANUNȚ

ANUNȚ

Reluare concesionare prin licitație publică a suprafeței de 8455 mp teren și a construcțiilor C1 și C3 din imobilul “Vila Rucăr”, situat în comuna Soveja Informații generale privind concedentul: UAT Județul Vrancea, Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, …
Read more