Opportunities

Back
imagine de fundal

1,9 milioane euro disponibili din 30 iunie pentru sprijinirea înființării grupurilor de producători în sectorul pomicol

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță deschiderea în perioada 30 iunie – 30 septembrie 2020 a primei sesiuni de depunere a Cererilor de finanțare din 2020 pentru submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fondurile disponibile pentru finanțarea proiectelor din această sesiune se ridică la 1.985.644 euro.

Pot obține finanțare prin submăsura 9.1a grupurile de producători din sectorul pomicol constituite conform legislației specifice în vigoare, care au ca scop principal valorificarea în comun a produselor agricole și care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect. De asemenea, grupurile de producători trebuie să se încadrează în definiția IMM-urilor și să fie  recunoscute oficial de către autoritatea competentă după 1 ianuarie 2014.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul pomicol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Sprijinul public nerambursabil acordat este de 100% și nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/an.

Depunerea Cererilor de finanțare pentru submăsura 9.1a – Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol se va face on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul solicitantului, începând din data de 30 iunie 2020. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă sM 9.1a este 30 septembrie 2020.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, www.afir.info., la secțiunea „Investiții PNDR” – Sectorul pomicol, în pagina dedicată submăsurii 9.1a.

Situația locurilor de muncă vacante la data de 22 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 22 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 188 locuri de muncă vacante în județul Vrancea . Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- Click aici! 
Read more
Un an de Servicii Publice Vrancea: rezultate concrete pentru drumuri județene mai sigure și mai bine întreținute   

Un an de Servicii Publice Vrancea: rezultate concrete pentru drumuri județene mai sigure și mai bine întreținute  

Întreținerea drumurilor județene este esențială pentru siguranța circulației și pentru confortul tuturor celor care le folosesc zilnic. Pornind de la necesitatea unor intervenții constante și eficiente, Consiliul Județean Vrancea, la inițiativa și prin decizia președintelui Nicușor Halici,  a înființat și operaționalizat, în urmă cu un an, Societatea Servicii Publice Vrancea, …
Read more
Oportunitate: furnizor de formare profesională din Spania caută parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+

Oportunitate: furnizor de formare profesională din Spania caută parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+

Cooperativa de Enseñanza Vega Media de Alguazas, un furnizor de formare profesională (VET) situat în Alguazas (regiunea Murcia, Spania), având codul Erasmus+ OID E10099230, caută în prezent parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+ KA122-VET. Această școală de tip cooperativă oferă: formare profesională de bază (VET Basic) în servicii administrative; trei …
Read more
[gtranslate]