Geschehen

Zurück
imagine de fundal

24 Ianuarie 2022 – 163 de ani de la Unirea Principatelor Române

”Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!”

Astăzi am sărbătorit împreună, la Focșani, 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, desăvârșită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și de marile personalități ale vremii. Unirea Moldovei cu Țara Românească, din 24 ianuarie 1859, reprezintă primul pas important pentru înfăptuirea statului național unitar român.
În Piața Unirii din Focșani, pe vechiul hotar dintre cele două țări românești, vrâncenii s-au prins simbolic în Hora Unirii, în cadrul manifestărilor organizate de Consiliul Județean Vrancea, în colaborare cu Garnizoana Focșani, împreună cu Centrul Cultural Vrancea.
”Lecția pe care ne-au transmis-o înaintașii noștri a fost că doar împreună, uniți, suntem puternici și putem depăși orice obstacol. Noi, autoritățile județene, trebuie să facem cât mai mult pentru ca acest județ să se dezvolte, să arătăm că Vrancea are viitor. La Focșani, Orașul Unirii, s-a dat startul pentru tot ceea ce înseamnă România de azi și trebuie să dovedim că tot efortul strămoșilor noștri a fost meritat”, a transmis președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.
La Focșani au fost prezenți consilierul guvernamental George Agafiței, care a transmis mesajul premierului Nicolae Ciucă, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian – Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, parlamentari, primari, consilieri județeni și locali, reprezentanți ai Garnizoanei Focșani și ai instituțiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Viziunea reformatoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza ne-a lăsat moștenire un exemplu de unitate și determinare pentru atingerea unui țel național, acela de a-i aduce împreună pe români.

La mulți ani, vrânceni!
La mulți ani, români!

       
Ședinţa extraordinară din data de 23 septembrie 2026, ora 13.00.

Ședinţa extraordinară din data de 23 septembrie 2026, ora 13.00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 23 septembrie 2026, ora  13.00.
Lesen Sie mehr
Credință, speranță și fapte bune: Vrancea, sub binecuvântarea Sfintei Cruci

Credință, speranță și fapte bune: Vrancea, sub binecuvântarea Sfintei Cruci

Județul Vrancea este, în aceste zile, gazda unor manifestări religioase și duhovnicești de de o mare însemnătate. Racla cu un fragment din Lemnul Sfintei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos a fost adusă din Grecia în mijlocul credincioșilor vrânceni de Înaltpreasfințitul Părinte Varnava, Mitropolit de Neapolis și Stavroupolis, important ierarh …
Lesen Sie mehr
Investiții concrete pentru Vrancea, aprobate în ședința Consiliului Județean

Investiții concrete pentru Vrancea, aprobate în ședința Consiliului Județean

Consiliul Județean Vrancea a aprobat, în ședința ordinară de astăzi, o serie de proiecte de investiții inițiate și propuse consilierilor județeni de președintele Nicușor Halici, care vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dezvoltarea bazelor sportive și îmbunătățirea sistemului de gestionare a deșeurilor din județ. Proiectele au primit votul consilierilor județeni, președintele Consiliului …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]