Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Tinerii fermieri mai pot solicita finanțare prin PNDR până în data de 15 octombrie 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale primește până în data de 15 octombrie 2020 solicitări de finanțare prin submăsura 6.1Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Pragul de calitate pentru primirea proiectelor, începând cu 16 septembrie, este de 25 de puncte.

Până în prezent, au fost depuse 116 proiecte în valoare de peste 4,8 milioane de euro.

Din totalul de 43 de milioane euro alocate pentru finanțare în această sesiune, tinerii fermieri mai au la dispoziție 38,19 milioane euro, din care 19,9 milioane euro sunt alocați tinerilor din diaspora.

Situația proiectelor depuse la zi, în timp real, precum și a disponibilului de fonduri poate fi urmărită pe site-ul AFIR, prin Contor Disponibil.

AFIR încurajează pe toți cei interesați să depună cerere de finanțare să consulte situația depunerilor la zi, pentru a evalua corect șansele de a obține finanțare în contextul posibilității depunerii unui număr mare de proiecte cu punctaj similar.

Reamintim faptul că finanțarea se acordă în urma evaluării proiectelor în funcție de criteriile de selecție și criteriile de departajare detaliate în Ghidul Solicitantului.

În cazul proiectelor cu același punctaj, departajarea acestora se face în funcție de nivelul de calificare în domeniul agricol. De asemenea, în cazul în care există proiecte cu același punctaj şi aceleași priorități, departajarea se va face în ordine descrescătoare a dimensiunii economice a exploatației agricole exprimate prin standard output (SO).

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/).

Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare.

Depunerea cererilor de finanțare se poate opri înainte de termenul limită (15 octombrie 2020, ora 16:00), dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 150% din alocarea sesiunii.

Situația locurilor de muncă vacante la data de 13 august 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 13 august 2026

La data de 13.08.2026, agenții economici au declarat 147 locuri de muncă vacante în județul Vrancea.  Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă - Click aici 
Leggi di più
Peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. Sesiunea de depunere începe în data de 17 august

Peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. Sesiunea de depunere începe în data de 17 august

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), deschide, începând cu 17 august 2026, sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru investiții în sectorul vitivinicol, prin intervențiile IS-V-02 „Investiții în active corporale și necorporale” și IS-V-07 „Investiții în active corporale și necorporale …
Leggi di più
Orchestra Metropolitană București, concert de excepție în Crângul Petrești: 15 august 2026, ora 20:30

Orchestra Metropolitană București, concert de excepție în Crângul Petrești: 15 august 2026, ora 20:30

O seară de excepție dedicată muzicii clasice în Crângul Petrești Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, are deosebita plăcere de a invita publicul la un eveniment cultural de prestigiu, ce va avea loc sâmbătă, 15 august 2026, începând cu ora 20:30, în zona de agrement Crângul Petrești. În atmosfera …
Leggi di più
[gtranslate]