Notizie

Indietro
imagine de fundal

Secția ambulatoriu pediatrie de la Spitalul Județean va fi modernizată

Veste bună pentru copiii din județul Vrancea! Micii pacienți vor avea posibilitatea de a se trata într-o secție de pediatrie modernă, grație proiectului desfășurat de Consiliul Județean cu fonduri europene.
Președintele Marian Oprișan a semnat astăzi contractul de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Modernizare și dotare secție ambulatoriu pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani”.
Clădirea va fi reabilitată conform proiectului elaborat de Asocierea SC INFRANORD EST CONSTRUCT SRL- SC EURO BUILDING SRL, care va executa și lucrările. Valoarea totală a lucrărilor de proiectare și execuție este 1.887.221 lei inclusiv TVA (echivalentul a 393.171 euro).
Se vor derula lucrări de intervenție în scopul termoizolării clădirii, modernizării instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie. De asemenea, secția va fi dotată atât cu echipamente medicale, cât și cu echipamente IT și mobilier. De acest proiect vor beneficia atât cadrele medicale care îşi desfăşoară activitatea în ambulatoriu, cât şi pacienţii care se vor trata aici.
Obiectivul de investiții este finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, termenul de execuție fiind de 18 luni.
ANUNȚ

ANUNȚ

ANUNȚ Informații generale privind concedentul: UAT Județul Vrancea, Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Reluare concesionare prin licitație publică a suprafeței de 8455 mp teren și a …
Leggi di più
ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane” Comitetul partenerial, în conformitate cu prevederile Corrigendum-ului nr. 5 la Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 6.2 - Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane prin care a fost prelungit termenul de …
Leggi di più
Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026

La data de 05.11.2026, agenții economici au declarat 177 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 197 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro …
Leggi di più
[gtranslate]