Notizie

Indietro
imagine de fundal

Producătorii vrânceni, promovați la “Fabricat în Vrancea”

Județul Vrancea se pregătește să devină capitala Viei și Vinului timp de patru zile, în perioada 3-6 octombrie 2019, când va găzdui Festivalul Internațional al Viei și Vinului ”Bachus” 2019, ediția XXVII-a.

O noutate a acestei ediții este evenimentul “Fabricat în Vrancea”, care are rolul de a promova producătorii locali de vinuri și produse tradiționale, fabricate exclusiv în Vrancea, atât la nivel național, cât și internațional.

Cei care și-au anunțat prezența cu produse alese, din producție proprie, sunt: Ana Are, Apcovin, Aurora, Avicola, Carpatvin, Crama Gîrboiu, Căprițele lui Robert, Domeniile Panciu, Dyonisos Cotești, Dasadi Business, Diacarn Food, Direcția Agricolă Vrancea, Maressia, Muguri de Lavandă, Odovitis Jariștea, Rotrade Wine, Senator Wine, Vincon, Vinexport Trademark, Vingex, Viticom Panciu, Vitisim Cotești.

Se vor organiza ateliere de meșteșuguri populare cu: Pavel Lupașc – instrumente populare, măști populare și sculptură, Șerban Terțiu – măști populare, Țica Geană, Aneta Hușcă și Maricica Mărășteanu – țesături populare, Enache Manole – buciume, Denis Durac – rudărit, Daniel Buloi – costume populare.

Totodată, cei prezenți vor putea admira un deosebit program artistic susținut de Ansamblul Păltinașii, Ansamblul Țara Vrancei, Meșteșugul vinului, Ansamblul Chipărușul, Ansamblul Chipărușul Juniori, Ansamblul Păltineanca, Grupul Cetina al Școlii Populare de Artă, elevii Liceului de Artă ”Gheorghe Tattarescu” și Corul Jeunesse al aceluiasi liceu.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 5 octombrie 2019, la Muzeul Satului Vrâncean din Crângul Petrești, începând cu ora 11:00, când oficiali ai județului Vrancea, însoțiți de membrii juriului Concursului Național de Vinuri, vor vizita standurile producătorilor locali.

”Fabricat în Vrancea” are scopul de a aduce în centrul atenției munca vrâncenilor și produsele ei cele mai importante: vinul și produse tradiționale pentru care județul Vrancea este renumit. La edițiile precedente ale Festivalului Internațional al Viei și Vinului, producătorii locali de vinuri au încheiat contracte importante cu parteneri de afaceri din țară și străinătate, în urma promovării de care au beneficiat.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Campusul universitar din Vrancea are o nouă perspectivă de finanțare europeană! Consiliul Județean susține bursele tinerilor și dezvoltarea învățământului superior

Campusul universitar din Vrancea are o nouă perspectivă de finanțare europeană! Consiliul Județean susține bursele tinerilor și dezvoltarea învățământului superior

Investiția în educație continuă! Consiliul Județean Vrancea pregătește relansarea proiectului Campusului profesional integrat, liceal și universitar, după identificarea unei noi surse de finanțare europeană care poate permite continuarea lucrărilor începute. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, în cadrul ședinței Consorțiului pentru Învățământ Dual Vrancea, desfășurată …
Leggi di più
Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Leggi di più
Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Indiei în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Vrancea. Întrevederea s-a concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe identificarea oportunităților concrete de cooperare economică între …
Leggi di più
[gtranslate]