Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Peste 3,9 milioane euro solicitați de fermieri într-o singură săptămână pentru decontarea primelor de asigurare prin submăsura 17.1 din PNDR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a primit 964 de solicitări, în valoare totală nerambursabilă de 3,938 milioane de euro, pentru decontarea polițelor de asigurare încheiate de către fermieri pentru culturile de toamnă 2021 și primăvară 2022. Cererile de finanțare au fost depuse în prima săptămână a sesiunii, care a fost deschisă în acest an, în data de 9 august.

AFIR primește, în perioada 9 august – 16 decembrie 2022, cereri de finanțare pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune a submăsurii 17.1 este de 15.260.041 euro.

„Pentru polițe de asigurare care au inclus ca eveniment asigurat și seceta au fost depuse, până în prezent, 65 de cereri de finanțare prin care s-a solicitat o valoare a sprijinului nerambursabil de 622.376 Euro, pentru o suprafață de 15.611 hectare. Aceste polițe cuprind și alte evenimente asigurate (de exemplu, grindina, îngheț, ploi torențiale, furtună). Fermierii au depus cereri de finanțare pentru culturi precum grâu, orz, orez, soia, mazăre, legume (ardei, ceapă, vinete), dar și pomi fructiferi (vișini, caiși, cireși, pruni)”, a declarat Dorin OPREANU, Directorul general al AFIR.

Precizăm că în această sesiune pot fi depuse cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2021 și culturile de primăvară aferente anului 2022) și sectorului zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2022). Depunerea cererilor de finanțare se realizează continuu până la epuizarea fondurilor alocate, cu posibilitatea suplimentării acesteia cu disponibilul rezultat în urma finalizării sesiunii precedente sau ca urmare a realocărilor, dacă există interes din partea solicitanților.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanțării).    Pentru a putea primi sprijin prin submăsura 17.1, solicitanții trebuie să fie „fermieri activi” în anul pentru care solicită sprijinul. De asemenea, pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să încheie un contract de asigurare pentru riscurile eligibile prevăzute în Fișa submăsurii din PNDR 2020 care să acopere toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură/ întreg efectivul de animale aferent aceleiași specii existente în cadrul exploatației și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract.

Depunerea cererilor de finanțare pentru sM 17.1 se face online pe www.afir.info, conform precizărilor Ghidului solicitantului și anexelor aferente. Termenul limită de depunere pentru solicitanți este 16 decembrie 2022, ora 16:00.

Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 iulie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 iulie 2026

La data de 9.07.2026, agenții economici au declarat 142 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 211 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  Locuri de muncă …
Leggi di più
Agenția Europeană de Mediu lansează concursul de fotografie 2026 – Reziliență prin natură!

Agenția Europeană de Mediu lansează concursul de fotografie 2026 – Reziliență prin natură!

Agenția Europeană de Mediu (AEM) a lansat concursul de fotografie „Reziliență prin natură”, prin care invită cetățenii din întreaga Europă să surprindă numeroasele moduri în care natura susține viața, răspunde presiunilor și se reface într-o lume în schimbare. Concursul încurajează pasionații de fotografie să exploreze relația specială pe care societățile …
Leggi di più
Centura de Nord a Municipiului Focșani va fi deschisă în curând

Centura de Nord a Municipiului Focșani va fi deschisă în curând

S-a intrat în linie dreaptă pentru deschiderea Drumului de Legătură dintre DN2D, E85 și Autostrada A7 – una dintre cele mai importante investiții pentru fluidizarea traficului din Vrancea. Vrâncenii mai au de așteptat puțin până la deschiderea circulației pe Drumul de Legătură dintre DN2D , Autostrada A7 și DN2-E85, investiție cunoscută …
Leggi di più
[gtranslate]