Notizie

Indietro
imagine de fundal

Patrimoniul istoric și turistic al județului Vrancea prinde viață: patru proiecte majore, aprobate pentru a fi depuse pentru finanțare

În cadrul reuniunii Comitetului Partenerial (Structura Partenerială) de dezvoltare integrată a turismului și patrimoniului cultural în zone non-urbane la nivelul județului Vrancea, care a avut loc la începutul acestei luni, au fost aprobate proiectele prioritare din cadrul Strategiei de Dezvoltare a Județului Vrancea 2021–2027, care vor fi depuse spre finanțare la Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est.

Ședința a fost condusă de Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Nicușor Halici, în calitate de Președinte al Comitetului partenerial.

 În limita alocării financiare de 12 milioane de euro (60 milioane lei) pentru județul Vrancea, au fost selectate patru proiecte de importanță strategică, care vor contribui semnificativ la dezvoltarea durabilă a județului Vrancea:

  1. Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Mănăstirii Mera

Mănăstirea Mera, monument istoric datat din 1685, va fi restaurată și pusă în valoare, urmând să devină un punct de atracție turistică de referință.

 

  1. Amenajarea zonei de agrement și îmbunătățirea infrastructurii de acces în Stațiunea Soveja

Proiectul vizează revitalizarea Stațiunii Soveja, prin crearea de spații moderne de agrement și îmbunătățirea infrastructurii de acces, oferind locuitorilor și turiștilor condiții optime pentru relaxare și recreere în mijlocul naturii.

 

  1. Înființarea Centrului Cultural Multifuncțional în comuna Năruja

Clădirea fostului Spital Jubiliar construit de Regele Carol I va fi reabilitată și transformată într-un centru cultural multifuncțional, unde se vor desfășura activități culturale și tradiționale menite să păstreze și să promoveze valorile satului românesc.

 

  1. Restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Bisericii de Lemn cu hramul Sfântul Nicolae, comuna Străoane

Biserica de lemn din Străoane, un simbol al patrimoniului spiritual vrâncean, va fi restaurată și introdusă în circuitul turistic cultural, contribuind la dezvoltarea turismului non-urban.

 

Pe lângă aceste proiecte prioritare, au fost incluse pe lista de rezervă:

  • Înființarea unui centru cultural multifuncțional în comuna Răcoasa
  • Lucrări de consolidare și restaurare a Bisericii “Sfinții Voievozi – Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Mirceștii Vechi, comuna Vânători

 

Această etapă reprezintă un pas important în direcția valorificării patrimoniului cultural, a dezvoltării turismului sustenabil și a îmbunătățirii infrastructurii de agrement și acces din zonele cu potențial istoric și natural deosebit.

„Facem pași concreți în direcția dezvoltării durabile a județului Vrancea, cu respect față de istoria, credința și identitatea noastră. Restaurarea monumentelor istorice, investițiile în infrastructura turistică și promovarea valorilor tradiționale nu sunt doar acțiuni administrative, ci acte de responsabilitate față de patrimoniul pe care îl lăsăm generațiilor viitoare. Vrancea își redescoperă rădăcinile și le transformă într-un motor de dezvoltare și mândrie locală”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea și al Comitetului Partenerial.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

   

 

PROCES VERBAL – preselecția operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă

PROCES VERBAL – preselecția operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă

PROCES VERBAL - Încheiat azi 09.06.2026 ora 12:00 cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă, organizată de Consiliul Județean Vrancea, pentru data de 16 iunie 2026, ora 10:00, conform prevederilor H.G. nr. 715/2017, cu modificările și completările ulterioare.
Leggi di più
Anunț Public privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

Anunț Public privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

Anunț Public privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane” DECIZIA nr. 2 din 18.08.2025 Metodologie de prioritizare a proiectelor ce vor fi depuse in cadrul  Programul Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027 Anexa 1.A.Grila de selecție și prioritizare pentru proiectele …
Leggi di più
Chestionar privind participarea democratică și implicarea civică la nivel local

Chestionar privind participarea democratică și implicarea civică la nivel local

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) este unul dintre cei șapte parteneri ai proiectului european „ProVote – „Mobilizarea cetățenilor pentru o democrație europeană mai puternică prin intermediul unei Academii pentru Implicare Civică”, finanțat prin programul CERV (Citizens, Equality, Rights and Values) al Uniunii Europene. În cadrul acestui proiect …
Leggi di più
[gtranslate]