Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Nominalizări pentru Gala elevului reprezentant, până pe 14 aprilie 2022

Anual, Consiliul Național al Elevilor organizează Gala elevului reprezentant, eveniment ce are drept scop promovarea actorilor care se implică, zi de zi, pentru a schimba în bine sistemul educațional din România. În acest an, Gala elevului reprezentant ajunge la cea de-a V-a ediţie, reunind toţi finaliştii într-un eveniment de mare anvergură, desfăşurat în municipiul Bucureşti, la începutul lunii iunie.

Cele cinci categorii de actori educaționali care vor fi premiați anul acesta, în cadrul celei de-a V-a ediţii a Galei sunt: elevi, părinți, profesori, comunităţi locale şi iniţiative de succes în educaţie. Orice persoană poate nominaliza actorii care contribuie, zi de zi, la dezvoltarea climatului educațional din comunitatea școlară pe care o reprezintă, completând formularele de nominalizare accesibile pe pagina creată special pentru Gala elevului reprezentant (https://gala.consiliulelevilor.ro/nominalizeaza/), până la data de 14 aprilie 2022, ora 23:59. Ulterior perioadei alocate nominalizărilor, membrii juriului vor alege finaliștii care vor ajunge în etapa votului public.

Consiliul Național al Elevilor este de părere că doar prin eforturi conjugate poate fi adusă o reformă reală, mult așteptată, în sistemul educațional din România. Având în vedere categoria specifică din cadrul evenimentului, dedicată comunităților locale și realizărilor acestora, considerăm că Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România ne poate ajuta să aducem în atenția publicului larg cele mai semnificative comunități din România, prietene ale educației.

 

Sursa: Consiliul Național al Elevilor

Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Ca urmare a implicării directe și constante a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, astăzi a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a podului din beton armat amplasat pe DJ 205D, km 1+405, peste pârâul Cheii, în comuna Valea Sării. Obiectivul de infrastructură are o importanță …
Leggi di più
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Ordine de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Județean Vrancea convocată în data de 31 martie 2026, ora 15.00
Leggi di più
Situația locurilor de muncă vacante la data de 19 martie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 19 martie 2026

La data de 19.03.2026, agenții economici au declarat 211 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri …
Leggi di più
[gtranslate]