Notizie

Indietro
imagine de fundal

Microbuze electrice pentru elevi și panouri fotovoltaice pentru centrele școlare de educație incluzivă, două noi proiecte implementate de Consiliul Județean Vrancea

Consiliul Județean Vrancea s-a reunit astăzi într-o ședință extraordinară în sistem online, în care au fost aprobate prin votul consilierilor județeni trei proiecte de hotărâre inițiate de președintele Cătălin Toma.

Este vorba despre hotărârea privind ”Aprobarea rectificării bugetelor proprii ale Județului Vrancea pentru finanțarea UAT Județul Vrancea şi a instituțiilor publice de sub autoritatea Consiliului Județean Vrancea, pe anul 2023”, prin care a fost inclusă în bugetul județului suma aferentă proiectului „Investiții în capacități de producere energie pentru consumul propriu la nivelul județului Vrancea”, respectiv 6.028.340 lei, pentru care a fost semnat contractul de finanțare în data de 25 mai 2023. Proiectul pentru amplasarea de panouri fotovoltaice pentru consumul propriu al centrelor școlare pentru educație incluzivă din Vrancea este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa 11 ”Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile”.  Panourile fotovoltaice sunt o sursă de energie ”verde” care vor asigura o parte din necesarul de consum energetic la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Mihălceni, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” Focșani și la Bazinul de Înot Didactic Focșani.

Alte două hotărâri adoptate astăzi vizează depunerea spre finanțare a proiectului „Verde la educație – microbuze electrice pentru elevi” și aprobarea acordului de parteneriat pentru implementarea de către Consiliul Județean Vrancea a proiectului, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație. Obiectivul proiectului vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere în zonele izolate, cu populație scăzută, prin achiziționarea a minimum 24 microbuze electrice de 16+1 locuri. În urma aplicării criteriilor de prioritizare prevăzute în Ghidul de finanțare și având în vedere atât alocarea bugetară per județ, în valoare de 6.097.560 euro, fără TVA (30.172.560 lei fără TVA, valoare eligibilă din PNRR), cât și studiul de piață privind costul microbuzelor, a rezultat un număr de 24 UAT-uri din județul Vrancea potențiale beneficiare ale microbuzelor școlare verzi, astfel: Nereju, Vidra, Năruja, Reghiu, Vulturu, Cîrligele, Vintileasca, Vizantea-Livezi, Câmpuri, Chiojdeni, Ciorăști, Corbița, Gura Caliței, Jitia, Mera, Poiana Cristei, Răcoasa, Slobozia Bradului, Spulber, Vârteșcoiu, Bolotești, Homocea, Movilița și Ploscuțeni.

”În urma discuțiilor pe care le-am avut cu ministerul de resort, în baza ghidului de finanțare, există și varianta ca ulterior să se suplimenteze sumele pentru această componentă, pentru ca mai multe localități să beneficieze de aceste microbuze școlare. De aceea, am făcut apel către următoarele UAT-uri de pe listă de a susține și promova hotărâri de Consiliu Local în acest sens”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

 

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Convocarea de îndată a Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 13 martie 2025, ora 14.00

Convocarea de îndată a Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 13 martie 2025, ora 14.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea convocată de îndată în 13 martie 2026, ora 14.00
Leggi di più
Peste 12 milioane de euro atrase pentru Vrancea de Consiliul Județean condus de Nicușor Halici: două proiecte majore admise la finanțare

Peste 12 milioane de euro atrase pentru Vrancea de Consiliul Județean condus de Nicușor Halici: două proiecte majore admise la finanțare

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, continuă accelerarea investițiilor în județ, reușind atragerea unei finanțări europene de aproximativ 60 de milioane de lei (circa 12 milioane de euro) pentru două proiecte importante de consolidare și modernizare a infrastructurii publice. Cele două investiții, admise la finanțare prin Programul Regional Sud-Est, vizează …
Leggi di più
Ședință ordinară în data de 18 martie 2026, ora 15.00

Ședință ordinară în data de 18 martie 2026, ora 15.00

Ordinea de zi a ședinței ordinare din data de 18 martie 2026, ora 15.00
Leggi di più
[gtranslate]