Notizie

Indietro
imagine de fundal

Informare de presă

În perioada  08 – 09 aprilie 2019, se va desfășura la Focșani, în județul Vrancea, la sediul Consiliului Județean, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Întâlnirea grupului de lucru la nivel de experți din cadrul Rețelei europene de administrație publică (EUPAN WL), conform agendei anexate.

Evenimentul este organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în colaborare cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Institutul Național de Administrație și Consiliul Județean Vrancea și reunește aproximativ 70 de participanți, reprezentanți ai Statelor membre și ai Comisiei Europene, precum și ai unor state din afara UE, cu statut de observator.

Accesul reprezentanților mass-media interesați de eveniment va fi posibil, în data de 08 aprilie, în deschiderea evenimentului, în intervalul orar 09.30 – 10.00 (cu posibilitatea de a obține și scurte declarații de presă din partea oficialilor români prezenți), în baza acreditării prealabile.

Acreditarea se realizează pe site-ul romania2019.eu, secțiunea Media/ Acreditare, accesând următorul link:

https://accreditation.romania2019.eu/events/DwJOWdwkqdmlEpr.

Pentru detalii suplimentare, persoane de contact sunt: doamna Florina Dragoș, șef serviciu, ANFP, telefon 0374112750, email florina.dragos@anfp.gov.ro și doamna Andreea Dusinschi, purtător de cuvânt, CJ Vrancea, telefon 0372372428, email ionita.andreea@cjvrancea.ro.

***

Reţeaua Europeană pentru Administraţie Publică – European Union Public Administration Network (EUPAN) este o reţea informală a practicienilor administrațiilor publice din statele membre ale Uniunii Europene, din Comisia Europeană și din statele cu statut de observator.

EUPAN este un forum propice schimbului de informaţii, de experienţe şi de bune practici, care permite  formarea unei perspective comparate a reformelor şi măsurilor de modernizare ale statelor membre, astfel încât acestea să poată promova strategii şi măsuri similare, care să permită o dezvoltare şi o evoluţie unitară şi coerentă ca răspuns la provocările comune.

Obiectivul principal al rețelei este acela de a face cooperarea dintre administrațiile publice europene mai relevantă și mai concentrată, care să livreze rezultate clare și de a găsi o modalitate eficientă de selectare a temelor de interes pentru o agendă comună, în conformitate cu prioritățile statelor membre și ale UE, luând în considerare, de asemenea, actualele evoluții și teme din agenda publică. Unicitatea EUPAN constă în rolul său de a facilita membrilor, în cadrul diferitelor schimburi pe care le fac, experiențe, instrumente și bune practici privind anumite subiecte și domenii de interes. Mai mult, EUPAN promovează dezvoltarea de instrumente, activități și/sau viziuni comune care sunt mai departe utilizate de către toți membrii acesteia.

Drumuri bune și sigure pentru vrânceni!

Drumuri bune și sigure pentru vrânceni!

Vreau să finalizăm într-un termen cât mai scurt și în cele mai bune condiții lucrările începute în urmă cu câțiva ani la două drumuri județene importante, care fac legătura între municipiul Focșani și orașul Odobești, traversează comunele Câmpineanca, Vârteșcoiu, Golești, Cîrligele și deservesc mii de vrânceni. Astăzi am mers pe …
Leggi di più
Vizita Ambasadei Marii Britanii în Vrancea: dezvoltare economică și turism

Vizita Ambasadei Marii Britanii în Vrancea: dezvoltare economică și turism

Am avut deosebita plăcere și onoare de a primi la Consiliul Județean Vrancea vizita doamnei Rebecca Shah, șefa adjunctă a misiunii Ambasadei Marii Britanii în România, un diplomat cu o vastă experiență în dezvoltare și drepturile omului, justiție și etica sănătății publice. Am avut o discuție constructivă despre dezvoltarea economică …
Leggi di più
Fiecare oportunitate este importantă pentru dezvoltarea județului Vrancea!

Fiecare oportunitate este importantă pentru dezvoltarea județului Vrancea!

Am participat la Reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Est 2021-2027, desfășurată la Constanța în perioada 13-14 martie 2025, alături de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai Autorității de Management și ai autorităților locale din Regiunea Sud-Est, pentru a discuta strategii de dezvoltare și …
Leggi di più
[gtranslate]