Notizie

Indietro
imagine de fundal

Inaugurarea Muzeului Țării Vrancei: ”Consiliul Județean face tot posibilul ca Vrancea să se redescopere”, Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea

Muzeul Țării Vrancei a fost inaugurat duminică la Vidra, o inițiativă extraordinară după o muncă susținută din partea managerului Muzeului Vrancei, Romeo-Valentin Muscă, omul care a schimbat din temelii activitatea instituției aflată în subordinea Consiliului Județean. La eveniment au participat zeci de vrânceni, oficialități, primari, consilieri județeni, consilieri locali și parlamentari.

”Am luat parte la un moment istoric pentru tot ceea ce înseamnă redescoperirea Țării Vrancei. Muzeul deschis astăzi, într-o superbă zi de septembrie, va pune în valoare istoria, cultura, tradiția și universul spiritual din regiunea istorică numită de Dimitrie Cantemir ”republică quasi independentă în cadrul fostului Ținut al Putnei. În acest moment, Consiliul Județean face tot posibilul ca Vrancea să se redescopere”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Muzeul Țării Vrancei cuprinde cinci săli, în care pot fi admirate covoare tradiționale specifice satelor de pe Văile Putnei, Zăbalei sau Nărujei și costumele populare care au dus faima artei cămășilor vrâncene, până la ceramica de Irești.

   
Situația locurilor de muncă vacante la data de 12 noiembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 12 noiembrie 2026

La data de 12.11.2026, agenții economici au declarat 216 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 193 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro …
Leggi di più
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00
Leggi di più
ANUNȚ

ANUNȚ

Reluare concesionare prin licitație publică a suprafeței de 8455 mp teren și a construcțiilor C1 și C3 din imobilul “Vila Rucăr”, situat în comuna Soveja Informații generale privind concedentul: UAT Județul Vrancea, Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, …
Leggi di più