Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Finantare pentru actiuni sportive pentru tinerii cu risc de radicalizare

Comisia Europeana a deschis cererea de propuneri de proiecte „Monitorizarea si îndrumarea cu ajutorul sportului a tinerilor care prezinta un risc de radicalizare” a carei finantare este prevazuta în programul sau de lucru pentru 2019.

Aceasta cerere vizeaza sprijinirea proiectelor din domeniul sportului derulate de organizatiile si federatiile sportive care coopereaza cu autoritatile publice (inclusiv municipalitatile), cu actorii locali si cu societatea civila. Proiectul se va concentra asupra prevenirii radicalizarii, în special ajutând tinerii care risca excluderea si radicalizarea sa se integreze mai bine în societatea în care traiesc. Actiunile se vor axa pe practicarea sportului si a activitatii fizice ca instrument de promovare a unei mai bune incluziuni într-un grup sau în societate în ansamblul ei. Se va pune un accent deosebit pe zonele care se confrunta cu probleme sociale.

Data limita pentru depunerea aplicatiilor: 23 iulie 2019

Eligibilitate: orice organizatie cu personalitate juridica, care este în principal activa în domeniul sportului si care organizeaza în mod regulat competitii sportive

Buget: 1.900.000 € si maximum 80% cofinantare

O fisa de prezentare a cererii se regaseste în anexa.

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Leggi di più
Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Leggi di più
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Leggi di più
[gtranslate]