Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Fermierii din zona montană pot solicita fonduri europene prin PNDR 2020 pentru abatoare de capacitate mică până la 31 martie 2021

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunța prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru realizarea abatoarelor de capacitate mică din zona montană până la data de 31 martie 2021, ora 16.00. Alocarea financiară disponibilă fermierilor prin submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” – componenta investiții de capacitate mică din zona montană din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) este de 12.930.334 de euro.

Solicitările de finanțare se depun exclusiv online pe www.afir.info până la data limită (31 martie 2021, ora 16.00) sau până când, prin totalul cererilor depuse, se atinge plafonul maxim de 150% din valoarea alocării. De asemenea, fondurile disponibile pentru depunere în acest moment sunt de 18.795.555 de euro.

Pragul minim de selecție pentru proiectele depuse este de 10 puncte, valabil pentru întreg intervalul 1 ianuarie 2021 – 31 martie 2021. Fondurile nerambursabile acordate prin submăsura 4.2 – componenta investiții de capacitate mică din zona montană pot ajunge până la maximum 300.000 euro/ proiect.

Finanțarea nerambursabilă acordată prin PNDR 2020 este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru realizarea unui abator de mică capacitate în zona montană, în cazul în care acesta este realizat de către IMM-uri. Pentru grupuri de producători, cooperative sau societăți cooperative intensitatea sprijinului acordat poate ajunge până la 70%. Dacă este realizat de alte întreprinderi decât cele menționate anterior, finanțarea PNDR va fi de maximum 40%.

Sunt eligibile pentru finanțare investițiile în unități de sacrificare de capacitate mică destinate porcinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, în conformitate cu Ordinul 35/ 2011 (privind aprobarea condițiilor minime de funcționare a abatoarelor de capacitate mică, cu modificările și completările ulterioare), care sunt amplasate în localități din zona montană.

Capacitatea maximă de sacrificare a unui abator de capacitate mică, incluzând tăierile de urgență, presupune un maxim de 5 UVM (unitate vită mare)/ zi și încadrarea în 200 de capete/ lună pentru porcine, ovine sau caprine și de 40 de capete/ lună pentru bovine. În cazul în care se realizează o investiție pentru un centru de sacrificare acesta trebuie să funcționeze pentru cel mult 2,5 UVM/ zi și să se încadreze în 100 de capete/ lună pentru porcine, ovine sau caprine și în 20 de capete/ lună pentru bovine.

Pentru a depune o cerere de finanțare a unei unități de sacrificare de capacitate mică, în zona montană, fermierii trebuie să respecte prevederile Ghidului solicitantului și anexele aferente acestuia, publicat pe site-ul www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR în pagina dedicată submăsurii 4.2.

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se derulează în prezent apelul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice” cu o alocare financiară de 500 de milioane de euro, precum și …
Leggi di più
Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 189 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de munca- județul Vrancea -click aici!  …
Leggi di più
Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Leggi di più
[gtranslate]