Notizie

Indietro
imagine de fundal

Cristian Grețcu, fostul membru al trupei „Divertis”, printre jurații Concursului Național de Vinuri ”Bachus 2018”

Astăzi a debutat Concursul Național de Vinuri, ediția a IX-a, evenimentul central al Festivalului Internațional al Viei și Vinului „Bachus 2018”, organizat de Consiliul Județean Vrancea.

Personalități renumite în lumea vinului au ajuns în Vrancea pentru a juriza cele mai alese vinuri înscrise în concurs. Cristian Constantin Grețcu, fostul membru al trupei „Divertis”, va face parte din juriul prezent la Concursul Național de Vinuri, care va avea loc în perioada 4-6 octombrie, în locația Cerdac Cotești. Cristian Constantin Grețcu este un pasionat al vinului și un fin degustător, participant la numeroase târguri naționale dedicate vinului. Cunoscutul umorist a mărturisit, într-un interviu din martie 2018, referitor la pasiunea sa pentru licoarea lui Bachus: „Căutam să mă reorientez către un domeniu care să aibă priză la public. După o îndelungată analiză și o constatare că aveam talent în a duce paharul la gură, m-am gândit să pun acest obicei pe baze științifice, teoretice și practice. M-a ajutat și că făcusem o școală de somelier, și totodată că am reușit să rămân un băiat simpatic, căci umorul merge foarte bine cu consumul moderat de vin. Eu consider chiar că vinul conține spirit. Iar în România au început să se facă vinuri de calitate. Totodată am constatat că aceia care au vinuri bune sunt și oameni spirituali. Așa am devenit wine entertainer și chiar wine edutainer, adică un formator de gust, de opinie și mai ales de simțământ. În mare spus, un propagandist al vinurilor românești de calitate, demonstrând că se îmbină armonios cu umorul. Pot vorbi despre vin atât tehnic, cât și spiritual”.

Un alt membru al juriului este Marian Timofti, președintele Organizației Somelierilor din România 2011, somelier cu o experiență de 19 ani în domeniu și unul dintre cei mai apreciați profesioniști din industria vinului din România. Îndrăgostit de vin încă de la vârsta de 18-20 de ani, Marian Timofti a urmat cursurile Școlii de Sommelieri din Italia și a devenit Sommelier Profesionist A.I.S. (Associazione Italiana Sommelier). Jurat în concursuri naționale și internaționale de profil, acesta ar putea fi caracterizat drept un spirit inovator, definit prin franchețea și curajul de a vorbi despre calitatea vinului.

Vinurile înscrise în Concurs vor fi degustate și de Georgiana Pruteanu, membru al Asociației Somelierilor din România și  somelier cu certificarea WSET3 ( Școala Wine & Spirit Education Trust din Marea Britanie), care cunoaște poveștile vinurilor și metodele de vinificație specifice.

Și Cristina Tincu, româncă stabilită în Italia, somelier și degustător nivelul I în cadrul Associazione Italiana Sommelier,  una dintre cele mai renumite asociații de profil din lume, face parte din echipa de jurizare.

Concursul Naţional de Vinuri „Bachus”se va desfășura la Cerdac Cotești. Juriul de degustare va fi compus din 25 de jurați, împărțiți în 5 comisii, fiecare având următoarea componență:

–           Un preşedinte de comisie, din străinătate

–           Un membru al Asociației Degustătorilor Autorizați din România

–           Un somelier, membru al Organizației Somelierilor din România  (OSR2011)

–           Un jurnalist de vin

–           Un blogger de vin

Concursul Naţional de Vinuri are loc în perioada 4-6 octombrie 2018 și reprezintă manifestarea de referință a Festivalului Internațional al Viei și Vinului ”Bachus” 2018. Evenimentul are rolul de a promova cea mai mare podgorie a României și vinurile vrâncene.

Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Vrancea

Întâlnire de lucru cu reprezentanții administrațiilor locale din județ: colaborarea dintre Consiliul Județean și primării, esențială pentru dezvoltarea Vrancei

Întâlnire de lucru cu reprezentanții administrațiilor locale din județ: colaborarea dintre Consiliul Județean și primării, esențială pentru dezvoltarea Vrancei

Consiliul Județean Vrancea a găzduit miercuri, 4 martie 2026, o întâlnire de lucru a Asociației Comunelor din România (ACoR) – filiala Vrancea, la care au participat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, prefectul județului, Marius Eusebiu Iorga, Viorel Mîrza, președintele ACoR Vrancea, reprezentanți ai Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și …
Leggi di più
Facem încă un pas mare spre conectivitate și dezvoltare: două poduri noi între Vrancea și Galați

Facem încă un pas mare spre conectivitate și dezvoltare: două poduri noi între Vrancea și Galați

Sprijinim și accelerăm proiectele strategice de infrastructură care contribuie la dezvoltarea și conectivitatea județului Vrancea. Județul Vrancea și județul Galați vor fi conectate prin două poduri noi peste râul Siret, pe raza comunei Nănești, o infrastructură modernă și unitară care va asigura o conexiune rapidă și sigură între cele două …
Leggi di più
Aproape 300 de copii au adus primăvara în apă, la „Cupa Mărțișorul Vrancei”

Aproape 300 de copii au adus primăvara în apă, la „Cupa Mărțișorul Vrancei”

Pe 1 Martie, la Bazinul Consiliului Județean Vrancea, primăvara nu a venit doar în calendar, ci în fiecare start, în fiecare strop de apă și în fiecare zâmbet din tribune. „Cupa Mărțișorul Vrancei” a adunat aproape 300 de copii din 7 județe ale țării și a transformat competiția într-o adevărată …
Leggi di più
[gtranslate]