Notizie

Indietro
imagine de fundal

Consolidarea și modernizarea 𝐃𝐉 𝟐𝟎𝟓 𝐄 𝐕𝐢𝐝𝐫𝐚 – 𝐕𝐢𝐳𝐚𝐧𝐭𝐞𝐚 𝐋𝐢𝐯𝐞𝐳𝐢 – 𝐂𝐚̂𝐦𝐩𝐮𝐫𝐢 avansează într-un ritm foarte bun: lucrări realizate în proporție de 30%, după 4 luni de la debut

Lucrările de consolidare și modernizare pe 𝐃𝐉 𝟐𝟎𝟓 𝐄 𝐕𝐢𝐝𝐫𝐚 – 𝐕𝐢𝐳𝐚𝐧𝐭𝐞𝐚 𝐋𝐢𝐯𝐞𝐳𝐢 – 𝐂𝐚̂𝐦𝐩𝐮𝐫𝐢 avansează într-un ritm foarte bun, în acest moment fiind realizate în proporție de 30%, după 4 luni de la începerea lucrărilor.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, primarul Dragoș Ciobotaru din comuna Vizantea Livezi și specialiști din cadrul Consiliului Județean Vrancea, a făcut azi o vizită pe teren, împreună cu constructorul și proiectantul,  pentru a vedea cum decurg lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră care se derulează în prezent în județul Vrancea.

”Suntem la 4 luni de la începerea lucrărilor pe acest drum, de mare importanță pentru infrastructura turistică a județului Vrancea, pe care dorim să îl finalizăm anul acesta!  Ne dorim ca în luna aprilie să redeschidem traficul, în așa fel încât să se poată circula în condiții de siguranță”, a spus de la fața locului Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Pe DJ 205E Vidra – Vizantea Livezi – Cîmpuri se realizează lucrări de modernizare și consolidare pe 19 km de drum județean, astfel: tronsoane de consolidare, executarea a 1.300 de coloane forate la mare adâncime pe sectoarele afectate de alunecările de teren, terasamente, covor asfaltic, ziduri de sprijin, rigole și podețe, semnalizare rutieră, dar și trei poduri noi. Pentru buna desfășurare a lucrărilor, având în vedere complexitatea acestora, pe porțiunea de drum unde se lucrează traficul auto a fost întrerupt, acesta urmând să fie reluat în această primăvară, odată cu finalizarea lucrărilor de consolidare.

Valoarea totală a lucrărilor de execuție este de 87.064.125 lei (17.412.825 euro),  prin Programul Național de Dezvoltare Locală, aceasta fiind cea mai mare finanțare din țară în cadrul PNDL.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

 

 

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Leggi di più
Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Indiei în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Vrancea. Întrevederea s-a concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe identificarea oportunităților concrete de cooperare economică între …
Leggi di più
Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Leggi di più
[gtranslate]