Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Consiliul Județean Vrancea acordă în acest an o finanțare de 600.000 lei pentru ONG-uri

În acest an, ONG-urile care doresc să deruleze programe cu finanțare nerambursabilă din partea Consiliului Județean Vrancea vor putea accesa sume mai mari decât anul trecut.
În cadrul ședinței ordinare din data de 17 martie 2022 a fost adoptată o hotărâre prin care a fost aprobat Programul anual pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate de la bugetul local al județului Vrancea, pe anul 2022, pentru activități de tineret nonprofit de interes general.
Pentru acest an a fost prevăzută suma de 600.000 lei pentru finanțarea proiectelor. În comparație cu anul trecut, a fost majorat atât plafonul pentru fiecare proiect (de la 40.000 lei la 60.000 lei), cât și suma totală (de la 200.000 de lei la 600.000 lei) alocată finanțărilor în baza Legii 350/2005.
”Calendarul derulării acestui program gândit pentru tineri va fi anunțat în perioada următoare. Ideile inovative și proiectele bine scrise vor intra într-o competiție în urma căreia ONG-urile care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege și de regulamentul CJ vor fi finanțate”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 28 septembrie 2026, ora  08:00.
Leggi di più
Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Investiții de peste 130 de milioane de lei schimbă infrastructura de apă și canalizare în mai multe comunități din județul Vrancea. La Jariștea și Bolotești au fost înființate noi sisteme publice de canalizare, iar în Lepșa și Greșu sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea noilor sisteme de alimentare cu …
Leggi di più
Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Consiliul Județean Vrancea continuă modernizarea DJ 204G, una dintre investițiile importante pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a conectivității dintre comunitățile din această zonă a județului. Stadiul fizic al proiectului a depășit 75%. Pe două dintre cele trei sectoare (Rădulești–Biliești și Suraia–Boțârlău) lucrările de asfaltare sunt finalizate, iar podul peste râul …
Leggi di più
[gtranslate]