Notizie

Indietro
imagine de fundal

Proiectarea și execuția lucrărilor aferente proiectului „Reabilitare energetică şi lucrări conexe Centrul de zi de recuperare şi reabilitare copii cu dizabilităţi din Focşani” au fost scoase la licitație

Consiliul Județean Vrancea a scos la licitație proiectarea și execuția lucrărilor din cadrul proiectului „Reabilitare energetică şi lucrări conexe Centrul de zi de recuperare şi reabilitare copii cu dizabilităţi, Corp C1, C2, C3, C4, Str. Cuza Vodă, nr. 52, Municipiul Focşani, jud. Vrancea”. Proiectul are o valoare totală de 3.859.342 lei, fiind finanțat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.

”Beneficiarii investiției vor fi peste 100 de copii care primesc lunar servicii de specialitate în cadrul Centrului și personalul care își desfășoara activitatea în acest imobil, întrucât după realizarea lucrărilor de reabilitare va crește confortul general al clădirii, iar mediul ambiant va fi mai plăcut și prietenos”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

,,Pentru realizarea acestui obiectiv, ofertantul declarat câștigător al procedurii de atribuire va realiza următoarele categorii de activități: Elaborarea serviciilor de proiectare cuprinzând: întocmirea Proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – P.A.C., Proiectului de organizare a execuției lucrărilor – P.O.E. și a Proiectului tehnic de execuție – P.T.E.; Asigurarea asistenței tehnice de specialitate din partea proiectantului pentru lucrările ce fac obiectul procedurii de atribuire; Executarea lucrărilor de reabilitare la imobilul menționat, constând în lucrari de reabilitare termică a anvelopei, lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, lucrările de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat în cladiri, lucrările de reabilitare/ modernizare a instalațiilor sanitare şi de apă rece din clădire, reabilitarea acoperișului șarpantă, reparații la fațadă”, se arată în documentația de atribuire.

Perioada de implementare a proiectului este până la data de 31.03.2023.

Investiții în sănătate: Consiliul Județean Vrancea lansează licitația pentru reabilitarea și închirierea Policlinicii Stomatologice din Focșani

Investiții în sănătate: Consiliul Județean Vrancea lansează licitația pentru reabilitarea și închirierea Policlinicii Stomatologice din Focșani

Consiliul Județean Vrancea face un pas concret pentru revitalizarea infrastructurii medicale din județ, lansând procedura de licitație publică pentru închirierea imobilului cunoscut drept „Policlinica Stomatologică”, situat în municipiul Focșani, strada Vămii nr. 1. Obiectivul principal al acestei inițiative este readucerea clădirii în circuitul medical, prin atragerea unui partener privat care …
Leggi di più
ANUNȚ PUBLICITAR

ANUNȚ PUBLICITAR

Anunț Public privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă Documentație de licitație - Caiet de sarcini  
Leggi di più
ANUNȚ PUBLIC privind închirierea prin licitație publică a imobilului Policlinica stomatologică

ANUNȚ PUBLIC privind închirierea prin licitație publică a imobilului Policlinica stomatologică

Anunț privind închirierea prin licitație publică a imobilului Policlinica stomatologică, situat în Municipiul Focșani, str. Vămii nr. 1, județul Vrancea pe o perioadă de 10 ani, cu destinația de spațiu pentru prestarea de servicii medicale și/sau  servicii conexe actului medical Hotărârea nr. 66 din 31 martie 2026 privind: aprobarea închirierii …
Leggi di più
[gtranslate]