Notizie

Indietro
imagine de fundal

Consiliul Județean Vrancea a aprobat studiul de fezabilitate pentru noul Spital Județean de Urgență care va fi construit la Focșani

CJ Vrancea a făcut astăzi un pas important pentru edificarea noului spital județean, prin adoptarea unei hotărâri care vizează aprobarea documentației la faza Studiu de Fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ,,Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani – judeţul Vrancea”.

Proiectul implică construirea unui spital de ultimă generaţie, conceput pentru a prelua un număr important de pacienţi de la celelalte spitale din judeţ. Mai mult, în contextul în care nu există un spital regional care să deservească regiunea Sud- Est, adresabilitatea noului spital este estimată la nivelul întregii regiuni.

Noul spital din Focșani va avea o capacitate de spitalizare de 835 paturi, va avea bloc universitar cu săli de curs și amfiteatru, săli de operație moderne și spații special concepute pentru toate activitățile medicale și conexe, inclusiv heliport. Suprafaţa construită propusă (clădire principală + anexe) este de 20.030 metri pătrați.

”Realizarea noului spital județean este un proiect major pentru județul Vrancea. De asemenea, avem în plan să construim un corp de locuințe strict pentru medici, am discutat deja acest aspect la Agenția Națională pentru Locuințe (ANL). Proiectul este foarte complex, dar cu voință și implicare vom reuși să îl finalizăm cu succes”, a precizat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

Valoarea totală a obiectivului de investiţii este estimată la circa 500 milioane de euro. Proiectul va fi inclus pentru finanțare în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență. Obiectivul principal al proiectului este atingerea celor mai înalte standarde pentru creşterea calităţii serviciului medical şi pentru confortul pacienţilor internaţi.

De menționat este faptul că noul spital de la Focșani va fi primul spital care se construiește de la zero în România, în ultimii 30 de ani.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Investim în sănătatea și siguranța oamenilor: Spitalul de la Dumbrăveni, consolidat și modernizat cu fonduri europene

Investim în sănătatea și siguranța oamenilor: Spitalul de la Dumbrăveni, consolidat și modernizat cu fonduri europene

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov, au semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul „Consolidare și reabilitare Spital de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni”, o investiție esențială pentru siguranța și calitatea serviciilor medicale din județ. La evenimentul de astăzi au participat …
Leggi di più
Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Ca urmare a implicării directe și constante a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, astăzi a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a podului din beton armat amplasat pe DJ 205D, km 1+405, peste pârâul Cheii, în comuna Valea Sării. Obiectivul de infrastructură are o importanță …
Leggi di più
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Ordine de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Județean Vrancea convocată în data de 31 martie 2026, ora 15.00
Leggi di più
[gtranslate]