Notizie

Indietro
imagine de fundal

Consiliul Județean a derulat în anul 2021 trei campanii de conștientizare asupra calității aerului

Consiliul Județean Vrancea are un rol activ în protecția mediului și își aduce aportul la conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța păstrării unui aer curat.

La sfârșitul acestui an au fost finalizate cele trei campanii de conștientizare asupra calității aerului, derulate de administrația publică județeană pe tot parcursul anului 2021, ca parte din Planul de menținere a calității aerului în județul Vrancea pentru perioada 2019-2023.

Prima campanie de conștientizare a populației cu privire la calitatea aerului, cu titlul ˮStop poluării aerului!ˮ, a fost realizată în cadrul măsurii ˮConștientizarea populației cu privire la nivelul real al calității aerului, la implicațiile asupra sănătății umaneˮ, cuprinsă în Planul de menținere a calității aerului în județul Vrancea 2019-2023. În cadrul acestei campanii, realizată cu sprijinul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, au participat 508 copii și 42 cadre didactice, de la școlile gimnaziale din Bordești, Sihlea, Pufești, Tulnici, Chiojdeni, Vînători și de la Liceul Teoretic ”Grigore Gheba” Dumitrești. Elevii au fost informați cu privire la importanța menținerii unui aer curat și au fost premiați cu câte o insignă “Voluntar de mediu”.

A doua campanie derulată de Consiliul Județean Vrancea, ”Vrem să respirăm un aer curat”, a implicat 355 de copii și 56 de cadre didactice din cadrul Centrelor Școlare pentru Educație Incluzivă ˮElena Doamnaˮ Focșani, de la Mihălceni și Măicănești, care au  participat la concursul de desene ˮCine ne otrăvește aerul ?ˮ. Câștigătorii concursului, 9 elevi, au fost premiați cu câte o tabletă la încheierea campaniei, în data de 17 decembrie 2021, la sediul CJ Vrancea.

A treia campanie a fost realizată cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Vrancea, care a realizat un material de informare a tuturor cetățenilor despre efectelor poluanților din aer asupra stării de sănătate. Materialul poate fi accesat pe site-ul CJ Vrancea (https://cjvrancea.ro/planul-de-mentinere-a-calitatii-aerului-pentru-judetul-vrancea-2019-2023/).

”Planul de menținere a calității aerului pentru județul Vrancea cuprinde mai multe investiții menite să aducă o îmbunătățire a calității vieții vrâncenilor, prin ameliorarea condițiilor de mediu, prin extinderea spațiilor verzi, împăduriri, realizarea de piste pentru biciclete și reabilitarea termică a clădirilor, pentru un consum redus de energie”, a precizat Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Leggi di più
Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Leggi di più
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Leggi di più
[gtranslate]