Notizie

Indietro
imagine de fundal

Comunicat de presă

Primele două contracte de lucrări din România finanțate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare au fost semnate joi, 3 mai 2018, în prezența președintelui Consiliului Județean Vrancea și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua, domnul Marian Oprișan, a directorului SC CUP SA Focșani, domnul Gheorghe Vasilescu și a constructorilor care vor executa lucrările.

Cele două contracte fac parte din amplul proiect ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, județul Vrancea – Vranceaqua, etapa a II-a”, finanțat din fonduri europene, prin care vor fi realizate lucrări în sistemul de alimentare cu apă din 19 localități și lucrări la sistemul de canalizare din 35 de localități.

Președintele Marian Oprișan a precizat că acest proiect important situează județul Vrancea, prin complexitatea și valoare sa, printre cele mai evoluate județe ale României din punctul de vedere al standardului de furnizare a apei și canalizării.

”Investițiile pentru asigurarea apei curente și a rețelelor de canalizare în localitățile județului sunt o prioritate pentru mine, în calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea și de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua. Din această calitate, am făcut toate demersurile și am obținut finanțările necesare pentru ca, până la finalul anului 2022, Vrancea să aibă un standard ridicat al alimentării cu apă și al canalizării. Iată că proiectele pe care le anunțam în urmă cu câțiva ani  încep să devină realitate, și prin acestea dorim să creștem calitatea vieții vrâncenilor. Acest proiect de mare importanță plasează județul Vrancea printre cele mai evoluate județe ale României și trebuie să ne mândrim cu acest lucru”, a spus președintele Marian Oprișan.

A doua etapă a proiectului Vranceaqua va deservi 200.000 de locuitori ai județului Vrancea, perioada de implementare fiind 2018-2022. Valoarea totală a proiectului este de 941 milioane de lei, respectiv 207 milioane de euro. 85% din această sumă este asigurată din fonduri europene, 13% din subvenții de la bugetul de stat, iar 2% reprezintă contribuția de la bugetul local.

Lucrarile propuse în cadrul Vranceaqua 2 sunt:

  1. La sistemul de alimentare cu apă: reabilitarea și extinderea surselor de apă, a conductelor de aducțiune a apei, reabilitarea și extinderea stațiilor de tratare a apei, a rezervoarelor de înmagazinare a apei, reabilitarea și extinderea stațiilor de pompare a apei și a rețelelor de distribuție. De aceste lucrări vor beneficia locuitorii din 19 localități, respectiv: Focșani,  Adjud, Panciu, Odobești, Mărășești, Bolotești, Dumbrăveni, Gugești, Homocea, Jariștea, Obrejița,  Slobozia Bradului, Ruginești, Sihlea, Soveja, Străoane, Suraia, Tâmboiesti, Tulnici (Lepșa – Greșu)
  2. La sistemul de canalizare vor fi realizate lucrări de reabilitare și extindere a rețelelor de canal, a stațiilor de pompare ape uzate, a rețelelor de refulare, va fi  reabilitată o stație de epurare și vor fi construite alte 2 stații de epurare noi.

Aceste lucrări vor fi implementate în 35 localități, după cum urmează: Focsani, Golesti,  Campineneanca, Gologanu, Milcovu, Rastoaca, Vanatori, Cotesti, Carligele, Adjud,   Ruginesti, Marasesti, Odobesti, Vartescoiu, Brosteni, Jaristea, Bolotesti, Panciu, Straoane, Gugesti, Urechesti, Popesti, Dumbraveni, Bordesti, Slobozia Bradului, Timboiesti, Obrejita, Sihlea, Maicanesti, Biliesti, Suraia, Vulturu, Nanesti, Tataranu si Tulnici ( Lepsa – Gresu).

Prima etapă a proiectului ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, județul Vrancea”, în valoare de 100 milioane de euro, a fost finalizată cu succes, 130.000 de locuitori fiind beneficiarii primei etape.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Leggi di più
Vrancea investește în educație: clădire oferită gratuit universităților din Focșani pentru amenajarea unui cămin studențesc

Vrancea investește în educație: clădire oferită gratuit universităților din Focșani pentru amenajarea unui cămin studențesc

Consiliul Județean Vrancea pune la dispoziția Universității din București și Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, gratuit, un imobil care poate fi transformat în cămin studențesc, pentru a sprijini accesul tinerilor la educație și dezvoltarea învățământului superior în județ. Decizia a fost luată la inițiativa președintelui Nicușor Halici, iar proiectul …
Leggi di più
Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea

Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea

Vrancea, cunoscută drept cea mai importantă zonă seismică din România, a găzduit astăzi Conferința de Seismologie „Conștientizare și siguranță la cutremur. Viitorul construcțiilor, încotro?”, ediția a IV-a, eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea, în parteneriat cu Alma Consulting SRL Focșani. Începând din anul 2023, conferința reunește anual, la Focșani, specialiști …
Leggi di più
[gtranslate]