Notizie

Indietro
imagine de fundal

Comunicat de presă

 

Pe frontul de la Mărăşeşti, unde ideea călăuzitoare ”Pe aici nu se trece!” a devenit istorie, a prins rădăcini anul trecut un proiect de mare însemnătate pentru memoria și conștiința colectivă românească: Parcul Memoriei Naționale ”Stejarii României – 100 de ani de istorie și demnitate” RoMândria.

Acest proiect de voluntariat continuă și în Anul Centenarului Marii Uniri, cu a doua campanie de plantare, care va avea loc sâmbătă, 21 aprilie 2018, de la ora 10.00, pe fostul front de luptă din Primul Război Mondial de la Mărășești, județul Vrancea. În această primăvară vor fi plantați 112.500 de puieți de stejar, pe o suprafață de 25 de hectare.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a transmis invitații de participare la acest eveniment Președintelui României – domnul Klaus Iohannis, Președintelui Senatului – domnul Călin Popescu Tăriceanu, Președintelui Camerei Deputaților – domnul Liviu Dragnea, Prim-ministrului României – doamna Viorica Dăncilă, precum și miniștrilor din Guvernul României.

Numeroase instituții publice, ONG-uri, persoane juridice și persoane fizice și-au exprimat deja interesul de a participa la campania de plantare de la Mărășești, care va strânge laolaltă români de toate vârstele și din toate colțurile țării în jurul sentimentului național de prețuire a eroilor neamului, așa cum s-a întâmplat anul trecut, la demararea proiectului. Toți participanții, care se vor înscrie pe listele disponibile la locația de plantare, vor primi din partea Consiliului Județean Vrancea diplome de voluntariat, pentru implicarea în acest proiect simbolic, prin care ne cinstim eroii și lăsăm generațiilor viitoare un monument viu: o pădure de stejari.

La prima campanie de plantare, care a avut loc în data de 18 noiembrie 2017, au participat aproximativ 8.000 de voluntari, care au plantat în doar trei ore 50.000 de puieți de stejari, pe o suprafață de 10 hectare, dând dovadă de o mobilizare extraordinară.

La fel ca și la ediția precedentă, sfătuim participanții să fie echipați corespunzător pentru acțiunea de plantare, cu un hârleț/lopată, cizme din cauciuc și să respecte măsurile și instrucțiunile de plantare.

Din dorința de a onora memoria ostașilor căzuți pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial, s-a născut ideea plantării unei păduri de stejari pe o suprafață de 75 ha, sub forma unui parc deschis publicului, în apropierea Mausoleului Mărășești. Fiecare erou căzut în Primul Război Mondial, care şi-a jertfit viaţa pentru realizarea Marii Uniri de la 1918, va fi reprezentat în mod simbolic de câte unul din cei 350.000 de stejari care vor constitui Parcul Memoriei Naționale. Proiectul este etapizat până la sfârșitul acestui an, când România celebrează Centenarul Marii Unirii.

Consiliul Județean Vrancea este coordonatorul campaniei ”RoMândria – Stejarii României – Parcul Memoriei Naționale – 100 de ani de istorie și demnitate”, alături de postul de televiziune Antena 3 – partener inițiator și Ministerul Apărării Naționale (MAPN), Regia Națională a Pădurilor- Romsilva, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, în calitate de parteneri.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

16 aprilie 2018

Vrancea cinstește eroii neamului la Mausoleele de la Mărășești și Focșani

Vrancea cinstește eroii neamului la Mausoleele de la Mărășești și Focșani

Consiliul Județean Vrancea invită toți vrâncenii și pe toți cei care simt românește să participe miercuri, 6 august 2025, la un eveniment cu o profundă încărcătură istorică, dedicat cinstirii eroilor care s-au jertfit pentru libertatea și unitatea României, în Primul Război Mondial. La Mausoleul Eroilor de la Mărășești, începând cu …
Leggi di più
Informare – Apel de granturi CodeWeek – Săptămâna europeană pentru programare

Informare – Apel de granturi CodeWeek – Săptămâna europeană pentru programare

Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti (UPB) a deschis până la 6 august 2025 un apel de granturi pentru a identifica și a ajuta inițiativele locale mici (ONG-uri, cluburi de programare, asociații științifice, şcoli, etc.) în proiectele lor care se aliniază cu misiunea și valorile Săptămânii europene a …
Leggi di più
Infoeducație 2025:  Vrancea, locul unde se scrie viitorul digital al României

Infoeducație 2025: Vrancea, locul unde se scrie viitorul digital al României

Vrancea este în această săptămână capitala creativității și inovației digitale din România! Deschiderea oficială a etapei naționale a Olimpiadei InfoEducație, găzduită de județul nostru în perioada 28 iulie – 1 august 2025, a avut loc ieri la Colegiul Național Unirea din Focșani. Peste 200 de elevi talentați, însoțiți de profesori …
Leggi di più
[gtranslate]