Notizie

Indietro
imagine de fundal

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Elena Doamna” este iluminat astăzi în portocaliu, pentru a marca Ziua Siguranței Pacientului

Consiliul Județean Vrancea se alătură inițiativei de susţinere a campanei de dezvoltare a culturii siguranţei pacientului în sistemul medical, cu scopul asigurării unei îngrijiri medicale de calitate şi în siguranță.

Astfel, vrâncenii pot admira astăzi, 17 septembrie 2019, începând cu ora 20:00, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Elena Doamna”, care va fi iluminat în portocaliu, culoare desemnată de Organizația Mondiala a Sănătății ca simbol al acestui eveniment.

Organizația Mondială a Sănătății a lansat o campanie globală, care își propune creșterea gradului de conștientizare atât în rândul profesioniștilor din domeniul furnizării serviciilor de sănătate, cât și al pacienților cu privire la necesitatea dezvoltării culturii siguranței pacientului în sistemul sanitar.

Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului a fost creată în baza programului WHO Patient Safety lansat în octombrie 2004 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a facilita dezvoltarea politicilor şi practicilor privind siguranţa pacienţilor în toate statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

ANUNȚ

ANUNȚ

ANUNȚ Informații generale privind concedentul: UAT Județul Vrancea, Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Reluare concesionare prin licitație publică a suprafeței de 8455 mp teren și a …
Leggi di più
ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane” Comitetul partenerial, în conformitate cu prevederile Corrigendum-ului nr. 5 la Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 6.2 - Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane prin care a fost prelungit termenul de …
Leggi di più
Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026

La data de 05.11.2026, agenții economici au declarat 177 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 197 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro …
Leggi di più
[gtranslate]