Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Beneficiarii sprijinului forfetar pot solicita AFIR suspendarea contractului ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19

Beneficiarii submăsurilor 6.1, 6.2, 6.3 şi 19.2 pot solicita Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale recunoașterea circumstanței excepționale care duce la necesitatea suspendării contractului de finanțare. Solicitarea se va face justificat prin documente și doar în situația în care durata de implementare a planului de afaceri propus prin proiect nu poate fi prelungită.

Precizăm că beneficiari submăsurilor 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici şi 19.2 – Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală, au un termen maxim de implementare a planului de afaceri ce variază între 36 și 60 de luni de la data deciziei de acordare a sprijinului (conform art. 19 alin.(4) din Regulamentul (UE) nr. 1305/ 2013), în funcție de tipurile de investiții.

„Acordarea posibilității de suspendare a contractului este un demers concret care vine în sprijinul beneficiarilor PNDR afectați de restricții impuse de pandemie. Am avut toată susținerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar de la Comisia Europeană am primit clarificări care ne-au permis să oferim această posibilitate beneficiarilor noștri. Completarea ordinului MADR oferă Agenției instrumentele necesare pentru a analiza circumstanțele excepționale determinate de măsurile impuse pe timpul stării de alertă și pentru a aproba suspendarea contractului sau deciziei de finanțare, acolo unde este cazul.” a precizat Mihai MORARU, Directorul general al AFIR.

Solicitarea beneficiarilor poate fi transmisă on-line sau la sediul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) și trebuie însoțită de documente care justifică cauzele ce conduc la măsura suspendării și prin care se demonstrează măsurile întreprinse de aceștia în sensul depunerii tuturor diligențelor pentru desfășurarea activității finanțate.

Documentele justificative menționate pot fi, după caz, decizii oficiale ale autorităților privind restricțiile care afectează activitatea beneficiarului – de exemplu, interzicerea organizării sau limitarea desfășurării activității propuse prin planul de afaceri sau a activităților interconectate, de care depinde activitatea propusă în planul de afaceri.

Un alt tip de document ar putea fi unul din care să rezulte perturbarea activității ca urmare a situației excepționale – de exemplu, lipsa forței de muncă din partea contractorilor sau a întârzierilor în furnizarea de echipamente/ utilaje, imposibilitatea obținerii documentelor emise de autorități ca urmare a suspendării activității, izolarea la domiciliu, carantina.

La data încetării suspendării, contractul de finanțare își reia cursul, iar părțile sunt repuse în drepturi, durata de valabilitate prelungindu-se automat cu perioada aferentă suspendării, în limita duratei maxime de eligibilitate a cheltuielilor FEADR prevăzute de art. 65 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/ 2013, cu modificările și completările ulterioare.

Baza legală pentru acest demers este Ordinul MADR nr. 67 din 22.03.2021 pentru completarea OMADR 181/ 2020 privind stabilirea unor proceduri pentru implementarea PNDR  2020 și care poate fi consultat pe site-ul AFIR, în cadrul secțiunii Informații utile – Acte normative.

ANUNȚ

ANUNȚ

ANUNȚ Informații generale privind concedentul: UAT Județul Vrancea, Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Reluare concesionare prin licitație publică a suprafeței de 8455 mp teren și a …
Leggi di più
ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane” Comitetul partenerial, în conformitate cu prevederile Corrigendum-ului nr. 5 la Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 6.2 - Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane prin care a fost prelungit termenul de …
Leggi di più
Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026

La data de 05.11.2026, agenții economici au declarat 177 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 197 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro …
Leggi di più
[gtranslate]