Notizie

Indietro
imagine de fundal

Dezinsecție în Crângul Petrești, miercuri 27 iulie 2022

Miercuri, 27 iunie 2022, începând cu ora 23:00, vom efectua a cincea dezinsecție din acest an, pentru a putea combate eficient apariţia de căpușe și țânțari din perimetrul „Ariei Naturale Crâng Petrești” aflate în administrarea Consiliului Județean Vrancea, prin pulverizare cu o soluție specializată, avizată de Comisia Națională pentru Biocide.
Recomandăm persoanelor care dețin stupi, să ia măsurile necesare, pentru ca albinele să evite contactul cu substanța activă timp de 12h de la momentul inceperii dezinsecției, respectiv ora 23:00.
Anual se realizează 6-8 dezinsecții în Aria Naturală de interes local Crâng Petrești, aflată în administrarea CJ Vrancea. Facem precizarea că, acţiunea de dezinsecţie terestră zone verzi, nu pune în pericol sănătatea populaţiei!
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Campusul universitar din Vrancea are o nouă perspectivă de finanțare europeană! Consiliul Județean susține bursele tinerilor și dezvoltarea învățământului superior

Campusul universitar din Vrancea are o nouă perspectivă de finanțare europeană! Consiliul Județean susține bursele tinerilor și dezvoltarea învățământului superior

Investiția în educație continuă! Consiliul Județean Vrancea pregătește relansarea proiectului Campusului profesional integrat, liceal și universitar, după identificarea unei noi surse de finanțare europeană care poate permite continuarea lucrărilor începute. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, în cadrul ședinței Consorțiului pentru Învățământ Dual Vrancea, desfășurată …
Leggi di più
Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Leggi di più
Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Indiei în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Vrancea. Întrevederea s-a concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe identificarea oportunităților concrete de cooperare economică între …
Leggi di più
[gtranslate]