Annunci

Indietro
imagine de fundal

ANUNŢ DE ATRIBUIRE ÎN BAZA LEGII NR. 350/2005

Consiliul Județean Vrancea aduce la cunoștință publică atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă aferente sesiunii de selecție din anul 2022, în baza Legii nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general cu modificările și completările ulterioare.

Atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă s-a făcut exclusiv pe baza selecției publice de proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanțare nerambursabilă din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către Comisia de evaluare și selecție, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 4 din Legea 350/2005.

In urma derulării procedurii de selecție, au fost declarate eligibile pentru finanțare proiectele depuse de următoarele asociații:

  1. Asociația PROPATRIAVOX, Contract nr. 13182/24.06.2022 în valoare de 60 000 lei pentru proiectul ”Classic for Teens” ;
  2. Asociația Vrancea Montană, Contract nr. 13180/24.06.2022 în valoare de 40 559 lei pentru proiectul „Vrancea Montană Run” ;
  3. Asociația Viitor pentru femei, Contract nr. 13179/24.06.2022 în valoare de 59 760 lei pentru proiectul „Tineri independenți și sănătoși pregătiți pentru viață – Descoperirea tradițiilor vrâncene”  ;
  4. Asociația Lumea lui Pinocchio, Contract nr. 13183/24.06.2022 în valoare de 41 390 lei pentru proiectul „Vara cu soare! Călătorie socio-culturală pentru copii și tineri din Panciu”  ;
  5. Asociația Monumente în Vrancea, Contract nr. 13186/24.06.2022 în valoare de 57 500 lei pentru proiectul „Mausolee pe bicicletă”;
  6. Asociația Protha Panciu, Contract nr. 13184/24.06.2022 în valoare de 60 000 lei pentru proiectul Festivalul de Teatru Tânăr ”Ora de teatru”;
  7. Societatea Națională de Cruce Roșie din România, Filiala Vrancea, Contract nr. 13178/24.06.2022 în valoare de 60 000 lei pentru proiectul V.O.L.U.N.T.A.R.  ;
  8. Asociația AFEMIS, Contract nr. 13181/24.06.2022 în valoare de 54 999 lei pentru proiectul „Tabăra AddictOFF”;
  9. Asociația Tenis Club Focșani, Contract nr. 13185/24.06.2022 în valoare de 60 000 lei, pentru proiectul „Școala de vară Holistic”;
  10. Asociația Clubul Sportiv Alpha Mind O minte inițială, Contract nr. 13176/24.06.2022 în valoare de 59 940 lei pentru proiectul „Ciclismul ca sport în zona rurală și urbană”;
  11. Asociația Clubul Sportiv Alpha Mind O minte inițială, Contract nr. 13177/24.06.2022 în valoare de 45 800 lei pentru proiectul „Amenajarea unui teren de antrenament și divertisment pentru tineri”.

 

Situația locurilor de muncă vacante la data de 12 noiembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 12 noiembrie 2026

La data de 12.11.2026, agenții economici au declarat 216 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 193 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro …
Leggi di più
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00
Leggi di più
ANUNȚ

ANUNȚ

Reluare concesionare prin licitație publică a suprafeței de 8455 mp teren și a construcțiilor C1 și C3 din imobilul “Vila Rucăr”, situat în comuna Soveja Informații generale privind concedentul: UAT Județul Vrancea, Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, …
Leggi di più