Annunci

Indietro
imagine de fundal

Anunt concurs

Consiliul Judeţean Vrancea, cu sediul în Focşani, B-dul Dimitrie Cantemir nr. 1, organizează concurs/examen pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție vacante, în data de 14 august 2018, ora 10.00 (proba scrisă), după cum urmează:
consilier clasa I gradul profesional superior la Serviciul resurse umane și informatizare din cadrul Direcției economice și informatizare.
Condiţii specifice:
      –   studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în  ramura de știință  informatică, domeniul de licență informatică sau ramura de știință matematică, domeniul de licență matematică, specializarea matematică informatică;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani;

consilier juridic clasa I gradul profesional superior la Serviciul achiziții publice și monitorizarea contractelor din cadrul Direcției dezvoltare durabilă, managementul proiectelor și achiziții publice.

     Condiţii specifice:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în  ramura de știință  științe juridice, domeniul de licență drept;
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani;
Data și ora interviului se afișează odată cu rezultatele la proba scrisă.
Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice;
i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.
Dosarele de înscriere la concurs/examen se depun la sediul Consiliului Judeţean Vrancea – Serviciul resurse umane şi informatizare, camera 203, în termen de maximum 20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, respectiv în perioada 13 iulie – 1 august 2018 şi trebuie să conţină obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din Hotărârea nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
a) formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3;
b) curriculum vitae, modelul comun european;
c) copia actului de identitate;
d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
e) copie a diplomei de master sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, după caz;
f) copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
g) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
h) cazierul judiciar;
i) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice.
Copiile de pe actele solicitate la lit. c) – g) se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul.
Documentul prevăzut la lit. h) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Bibliografia pentru concursurile mai sus menționate, se afişează la sediul şi pe site-ul Consiliului Județean Vrancea,  www.cjvrancea.ro , la secțiunea Consiliul Județean – CARIERE.
Relaţii suplimentare la Serviciul resurse umane și informatizare, telefon 0372372426 (luni-joi între orele 08:00-16:30 si vinerea între orele 08:00-14:00).
Festivalul Folcloric ”Pe Plaiul Tojanului” de la Paltin – 27 iulie 2025

Festivalul Folcloric ”Pe Plaiul Tojanului” de la Paltin – 27 iulie 2025

Consiliul Judeţean Vrancea prin Centrul Cultural Vrancea în parteneriat cu Primăria Paltin, alături de Consiliul Local Paltin şi Obştea Paltin, organizează duminică,  27 iulie 2025, ora 12.00, Festivalul Folcloric Pe Plaiul Tojanului, în comuna Paltin. Aflat la ediția a 56-a, festivalul îşi propune ca principal obiectiv, cunoaşterea, promovarea şi valorificarea …
Leggi di più
DJ 204G – un șantier care deschide drumul către dezvoltare!

DJ 204G – un șantier care deschide drumul către dezvoltare!

Pe DJ 204G, lucrările de modernizare avansează vizibil – un proiect de infrastructură vital pentru conectivitatea zonelor rurale din județul nostru. Intervenim pe 8,35 km de drum, în 3 sectoare importante: Rădulești – Biliești (2,3 km) Suraia – Boțârlău (4,5 km) Intravilan Boțârlău (1,55 km) În zona Suraia – Boțârlău …
Leggi di più
Locuri de muncă vacante la data de 17 iulie 2025 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 17 iulie 2025 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

La data de 17.07.2025 au fost declarate de către agenții economici 227 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 409 locuri de muncă în UE. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă în Vrancea Locuri de …
Leggi di più
[gtranslate]