Opportunità

Indietro
imagine de fundal

A fost publicată versiunea finală a Ghidului Solicitantului pentru submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță publicarea versiunii finale a Ghidului Solicitantului pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Aceasta poate fi consultată pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info, secțiunea Investiții PNDRsm 6.1.

Beneficiarii submăsurii sunt tinerii fermieri care se instalează pentru prima oară ca unic șef al exploatației agricole. De asemenea, beneficiază de fondurile submăsurii persoanele juridice cu mai mulți acționari unde un tânăr fermier se instalează și exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație.

În cadrul acestei sesiuni de depunere de proiecte, vor beneficia de alocare distinctă tinerii cetățeni români din afara granițelor țării care se instalează ca șefi/ manageri ai exploatației și care îndeplinesc cel puțin una dintre condițiile următoare:

  • au absolvit în ultimul an calendaristic dinaintea depunerii cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol: postuniversitar, universitar, preuniversitar atât din țări membre UE cât și din țări terțe UE;
  • au avut un loc de muncă atât în țări membre UE cât și din tări terțe UE în domeniul agricol, cel puțin 3 luni în ultimul an dinaintea depunerii cererii de finanțare.

Exploatația pentru care se solicită finanțarea trebuie să aibă o dimensiune economică cuprinsă între 12.000 – 50.000 SO[1], să fie înregistrată ca microîntreprindere/ întreprindere mică și să fie înregistrată obligatoriu în Registrul Unic de Identificare de la APIA, în Registrul agricol și/sau în Registrul exploatațiilor de la ANSVSA.

Sprijinul public nerambursabil este de 50.000 de euro pentru exploatațiile între 30.000 SO. și 50.000 SO și de 40.000 de euro pentru exploatațiile între 12.000 SO și 29.999 SO.

Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se va acorda sub formă de sumă forfetară în două tranșe. Astfel, 75% din cuantumul sprijinului se acordă la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole), de la semnarea contractului de finanțare.

Sprijinul va fi acordat pentru facilitarea începerii activităților agricole pentru instalarea tânărului fermier într-o exploataţie agricolă, pe baza Planului de afaceri. Pot fi eligibile toate cheltuielile propuse în Planul de afaceri indiferent de natura acestora, respectând condiţiile prevăzute în Ghidul Solicitantului şi în Fişa tehnică a submăsurii 6.1. Aici se poate include și capitalul de lucru, achiziţia de teren sau material biologic, efectuare de studii precum cel pentru sectorul pomicol sau privind potenţialul agricol (dacă e cazul) precum şi activităţile relevante pentru implementarea corectă a Planului de Afaceri aprobat,.

Tânărul fermier (care se instalează) trebuie să îşi stabilească domiciliul în UAT-ul în care exploataţia este înregistrată. Totodată, sediul social al beneficiarului trebuie să fie localizat în aceeaşi UAT în care este înregistrată exploataţia.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului împreună cu anexele necesare pe site-ul Agenției, www.afir.info., la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată submăsurii 6.1.

[1] SO = Standard Output, ceea ce reprezintă Valoarea Producţiei Standard; calculul SO se realizează pe baza coeficienţilor din Cererea de finanțare, conform tabelului de SO, anexat la Ghidul solicitantului sau prin consultarea aplicației disponibile pe pagina de internet a AFIR (www.afir.info), respectiv http://so.afir.info/

Ședinţă extraordinară în data de 31 octombrie 2025, ora 09.00

Ședinţă extraordinară în data de 31 octombrie 2025, ora 09.00

Ordinea de zi a Ședinţei extraordinare în data de 31 octombrie 2025, ora 09.00
Leggi di più
Consiliul Județean Vrancea a aprobat trei proiecte de consolidare și reabilitare a unor clădiri emblematice din județ   

Consiliul Județean Vrancea a aprobat trei proiecte de consolidare și reabilitare a unor clădiri emblematice din județ  

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Vrancea de astăzi, au fost aprobate trei proiecte ce vizează lucrări de consolidare, restaurare și reabilitare a unor clădiri reprezentative ale județului Vrancea, care vor fi depuse spre finanțare la Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est. Cele trei proiecte se …
Leggi di più
Patrimoniul istoric și turistic al județului Vrancea prinde viață: patru proiecte majore, aprobate pentru a fi depuse pentru finanțare

Patrimoniul istoric și turistic al județului Vrancea prinde viață: patru proiecte majore, aprobate pentru a fi depuse pentru finanțare

În cadrul reuniunii Comitetului Partenerial (Structura Partenerială) de dezvoltare integrată a turismului și patrimoniului cultural în zone non-urbane la nivelul județului Vrancea, care a avut loc la începutul acestei luni, au fost aprobate proiectele prioritare din cadrul Strategiei de Dezvoltare a Județului Vrancea 2021–2027, care vor fi depuse spre finanțare …
Leggi di più
[gtranslate]