23 Giugno 2023
𝐂𝐚𝐦𝐩𝐮𝐬𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐚𝐭 𝐥𝐢𝐜𝐞𝐚𝐥 𝐬̦𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐑𝐞𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐑𝐞𝐳𝐢𝐥𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆
”Pentru ca o societate să se dezvolte este nevoie să investim în copii, în educația lor. Vrancea trebuie să-și țină copiii acasă, să le ofere condiții pentru a-și finaliza studiile și oportunități de angajare. Primul pas a fost făcut în momentul în care Consiliul Județean Vrancea a oferit condițiile necesare pentru a-și desfășura activitatea celor două mari instituții de învățământ, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași și Universitatea din București. Astăzi se face încă un pas, unul uriaș, prin faptul că proiectul campusului integrat pentru învățământ dual a fost admis la finanțare”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, inițiatorul acestui proiect.
Campusul școlar și universitar va fi construit în Focșani pe o suprafață de peste două hectare și va include 4 corpuri de clădire: un corp principal (cu săli de curs, amfiteatru, bibliotecă cu sală de lectură, ateliere digitale și laboratoare), un cămin studențesc, cantină și bază sportivă, va avea soluții de energie alternativă (panouri fotovoltaice și stații de încărcare electrică auto) și o parcare proprie.
Suma accesată din fonduri europene este de 𝟐𝟏 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 (peste 100 milioane lei).
Campusul profesional integrat va fi gestionat de Consorțiul pentru învățământ dual format din: Consiliul Județean Vrancea, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea din București, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Tehnic „Valeriu D.Cotea”, Liceul „Simion Mehedinți” Vidra, Inspectoratul Școlar Județean și trei companii locale, reprezentative în domeniul economic (SC Paco Prod Serv SRL, SC Micromet SA Focșani, SC Simiz Fashion SRL).
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Leggi anche
Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Leggi di più
Vrancea investește în educație: clădire oferită gratuit universităților din Focșani pentru amenajarea unui cămin studențesc
Consiliul Județean Vrancea pune la dispoziția Universității din București și Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, gratuit, un imobil care poate fi transformat în cămin studențesc, pentru a sprijini accesul tinerilor la educație și dezvoltarea învățământului superior în județ. Decizia a fost luată la inițiativa președintelui Nicușor Halici, iar proiectul …
Leggi di più
Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea
Vrancea, cunoscută drept cea mai importantă zonă seismică din România, a găzduit astăzi Conferința de Seismologie „Conștientizare și siguranță la cutremur. Viitorul construcțiilor, încotro?”, ediția a IV-a, eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea, în parteneriat cu Alma Consulting SRL Focșani. Începând din anul 2023, conferința reunește anual, la Focșani, specialiști …
Leggi di più






