Geschehen

Zurück
imagine de fundal

”Vrancea Eroică”

În perioada 3-6 august 2018, la mausoleele și monumentele eroilor de la Mărășești, Mărăști, Soveja, Tișița, Focșani, au avut loc ample manifestări de comemorare a eroilor neamului, reunite sub titulatura de ”Vrancea Eroică”.

Evenimentele au culminat cu momentele de comemorare a eroilor din data de 6 august 2018 de la Mausoleul Eroilor de la Mărășești. Cu acest prilej, cei prezenți au asistat la: salve de tun, survol aerian, ceremonial militar și religios, moment de reculegere cu intonarea ”Semnalului Liniștea”. După ceremonialul militar și religios, evenimentele de la Mausoleul Eroilor Mărășești au continuat cu spectacolul simfonic extraordinar ”Pe aici nu se trece!”, susținut de artiștii Gheorghe Zamfir, Laura Bretan, Leontina Văduva, acompaniați de Orchestra Metropolitană București „Muntenia” dirijată de maestrul Daniel Jinga și Corul ”Accoustic”.

Județul Vrancea a fost, pe parcursul a patru zile, inima României care a bătut pentru eroii ei, cei care, cu o mare dragoste pentru patrie, au plătit cu prețul vieții lor în Primul Război Mondial pentru desăvârșirea României Mari.

 

                   
Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Lesen Sie mehr
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Lesen Sie mehr
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00
Lesen Sie mehr
[gtranslate]