Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Filmul ”Baladă pentru Măriuca” – difuzat la Mausoleul Mărășești și Piața Unirii Focșani pe 6 august 2019

Filmul istoric, ”Baladă pentru Măriuca”, regizat în 1969 de Constantin Neagu și Titel Constantinescu va fi difuzat pe 6 august 2019 la Mausoleul Eroilor Mărășești și în Piața Unirii din municipiul Focșani, în cadrul evenimentului ”Vrancea Eroică”.

Născută la Pădureni, în anul 1905, Măriuca avea doar 12 ani în anul de grație 1917. Fetița locuia cu bunicul său, Ion Zaharia, în satul Haret, aproape de locul confruntărilor militare de la Mărășești, din Primul Război Mondial.

În livada casei, armata română crease un post de observație al trupelor românești, care oferea o panoramă asupra a tot ceea ce se întâmpla pe front. Micuța eroină de la Mărășești a văzut cum soldatul care transmitea telefonic toate coordonatele de atac ale artileriștilor a fost omorât. Acela a fost momentul în care Măriuca s-a oferit să îi ia locul. Telefonistul Ilie Gherghina refuză la început, dar fetița l-a convins atunci când i-a spus ,, Vreau să fac și eu ceva pentru țara mea”. Din acel moment fetița a început să transmită până când atât ea cât și Ilie Gherghina au fost grav răniți, pierzându-și viața. Trupul neînsuflețit a fost depus în Mausoleul Mărășești, alături de alți eroi ai aceste bătălii, iar un monument a fost ridicat în fața școlii din Haret în memoria Măriucăi și a faptelor de la 1917.

Figura eroică a fetiței a fost evocată și în cartea „Povestiri istorice”, a lui Dumitru Almaș. Cu toate că ar trebui să ne mândrim cu ceea ce a săvârșit Măriuca, autoritățile au decis, în 2016, să elimine din manuale faptele sale eroice.

La 102 ani de la cea mai mare victorie din istoria Armatei Române, evenimentul Vrancea Eroică readuce în memoria publicului eroismul Măriucăi Zaharia, fata care, la 12 ani, s-a jertfit pentru România și care își doarme somnul de veci în Mausoleul Eroilor Mărășești.

”Baladă pentru Măriuca va fi difuzat între orele 18.00-19.00 la Mausoleul Eroilor Mărășești și între orele 22.00-23.00 în Piața Unirii din Focșani.

Rolurile principale din film sunt interpretate de actorii Brîndușa Hudescu, Ion Caramitru și N.N. Matei. Filmul este difuzat de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei prin Arhiva Națională de Filme.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare

Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare

Consiliul Județean Vrancea depune astăzi, 28 septembrie, spre finanțare, în cadrul Fondului pentru Modernizare, două proiecte de investiții dedicate producerii de energie din surse regenerabile și dezvoltării capacităților de stocare a energiei electrice. Valoarea totală a celor două proiecte este de aproape 7 milioane de lei, investițiile urmărind, în principal, …
Lesen Sie mehr
Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 28 septembrie 2026, ora  08:00.
Lesen Sie mehr
Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Investiții de peste 130 de milioane de lei schimbă infrastructura de apă și canalizare în mai multe comunități din județul Vrancea. La Jariștea și Bolotești au fost înființate noi sisteme publice de canalizare, iar în Lepșa și Greșu sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea noilor sisteme de alimentare cu …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]