12 August 2022
Președintele Toma, întrevedere cu membrii Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea, ocazie cu care și-a afirmat sprijinul pentru demersurile făcute de fermierii vrânceni în vederea primirii de despăgubiri echitabile pentru culturile de porumb, grâu și floarea soarelui calamitate de seceta din acest an, în condițiile în care Vrancea este în topul celor mai afectate județe din România de acest fenomen extrem.
”Sprijinim fermierii vrânceni! Am discutat deja cu premierul Nicolae Ciucă în cadrul vizitei pe care a făcut-o săptămâna trecută în Vrancea, cu prioritate despre efectele secetei asupra producției agricole și am fost asigurat că fermierii vor fi sprijiniți, prin despăgubiri”, a afirmat Cătălin Toma.
Președintele Consiliului Județean a primit propunerea fermierilor ca despăgubirile de la bugetul de stat să fie acordate în funcție de producția realizată și, de asemenea, de a susține activitatea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare – filiala Vrancea, în vederea reabilitării stației de pompare de la Haret, din cadrul sistemului de irigații existent.
Una dintre temele de discuție a fost și programul guvernamental de irigații, în care sunt cuprinse amenajări de irigații noi pe 17 km din Canalul Siret Bărăgan pe teritoriul județului Vrancea, proiect care urmează să demareze în perioada următoare.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Lesen Sie auch
Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice
Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se derulează în prezent apelul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice” cu o alocare financiară de 500 de milioane de euro, precum și …
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026
La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 189 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de munca- județul Vrancea -click aici! …
Lesen Sie mehr
Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Lesen Sie mehr






