
12 Agosto 2022
Președintele Toma, întrevedere cu membrii Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea, ocazie cu care și-a afirmat sprijinul pentru demersurile făcute de fermierii vrânceni în vederea primirii de despăgubiri echitabile pentru culturile de porumb, grâu și floarea soarelui calamitate de seceta din acest an, în condițiile în care Vrancea este în topul celor mai afectate județe din România de acest fenomen extrem.
”Sprijinim fermierii vrânceni! Am discutat deja cu premierul Nicolae Ciucă în cadrul vizitei pe care a făcut-o săptămâna trecută în Vrancea, cu prioritate despre efectele secetei asupra producției agricole și am fost asigurat că fermierii vor fi sprijiniți, prin despăgubiri”, a afirmat Cătălin Toma.
Președintele Consiliului Județean a primit propunerea fermierilor ca despăgubirile de la bugetul de stat să fie acordate în funcție de producția realizată și, de asemenea, de a susține activitatea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare – filiala Vrancea, în vederea reabilitării stației de pompare de la Haret, din cadrul sistemului de irigații existent.
Una dintre temele de discuție a fost și programul guvernamental de irigații, în care sunt cuprinse amenajări de irigații noi pe 17 km din Canalul Siret Bărăgan pe teritoriul județului Vrancea, proiect care urmează să demareze în perioada următoare.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Leggi anche
Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie
Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației @OMV Petrom, lansează un nou apel de înscriere în cadrul programului național „Primul pas spre sănătate”, ajuns la ediția a III-a. 📦 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale esențiale, pentru a sprijini furnizarea …
Leggi di più
Verificări pe șantierele deschise pe drumurile și podurile din Vrancea
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a început săptămâna cu o serie de vizite în teren, pentru a inspecta stadiul lucrărilor aflate în desfășurare pe mai multe drumuri județene. Aceste acțiuni fac parte dintr-un demers susținut de monitorizare a investițiilor în infrastructura rutieră, cu accent pe responsabilitate, corectitudine și respect …
Leggi di più
Ședinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 18 iunie 2025
Ordinea de zi a Ședinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 18 iunie 2025
Leggi di più