Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Informare de presă

A fost constituit Consiliul Consultativ pentru Probleme de Tineret de pe lângă Consiliul Județean Vrancea

Astăzi a avut loc ședința de constituire a Consiliului Consultativ pentru Probleme de Tineret de pe lângă Consiliul Județean Vrancea.

La întâlnirea care s-a desfășurat în Sala Delegației Permanente au participant reprezentanții a șase organizații non-guvernamentale din județ, alături de un reprezentant al Consiliului Județean al Elevilor și de trei consilieri județeni, numiți printr-o hotărâre a Consiliului Județean, respectiv Cristian Dănuț, Ciprian Alexandru Epure și Mircea Adam. Cristian Dănuț a fost ales, prin vot secret, președintele Consiliului Consultativ pentru Probleme de Tineret.

Potrivit prevederilor din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, autoritățile finanțatoare stabilesc un program anual propriu pentru acordarea de finanțări nerambursabile. În acest sens, în cadrul întâlnirii de astăzi au fost stabilite, de comun acord cu asociațiile participante, domeniile de interes alese pentru o viitoare sesiune de depunere a unor proiecte pentru tineri, care ar putea primi finanțare de la Consiliul Județean Vrancea, respectiv: Educație, Ocuparea forței de muncă și antreprenoriat, Sport și Voluntariat.

Consiliul Consultativ pentru Probleme de Tineret are rolul, după cum reiese și din titulatură, de consultare a societății civile în ceea ce privește problematicile de tineret de la nivelul județului Vrancea. Pentru informații suplimentare, puteți accesa site-ul www.cjvrancea.ro, secțiunea Consiliul Județean – Consiliul Consultativ pentru Probleme de Tineret.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

6 martie 2018

Situația locurilor de muncă vacante la data de 22 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 22 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 188 locuri de muncă vacante în județul Vrancea . Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- Click aici! 
Lesen Sie mehr
Un an de Servicii Publice Vrancea: rezultate concrete pentru drumuri județene mai sigure și mai bine întreținute   

Un an de Servicii Publice Vrancea: rezultate concrete pentru drumuri județene mai sigure și mai bine întreținute  

Întreținerea drumurilor județene este esențială pentru siguranța circulației și pentru confortul tuturor celor care le folosesc zilnic. Pornind de la necesitatea unor intervenții constante și eficiente, Consiliul Județean Vrancea, la inițiativa și prin decizia președintelui Nicușor Halici,  a înființat și operaționalizat, în urmă cu un an, Societatea Servicii Publice Vrancea, …
Lesen Sie mehr
Oportunitate: furnizor de formare profesională din Spania caută parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+

Oportunitate: furnizor de formare profesională din Spania caută parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+

Cooperativa de Enseñanza Vega Media de Alguazas, un furnizor de formare profesională (VET) situat în Alguazas (regiunea Murcia, Spania), având codul Erasmus+ OID E10099230, caută în prezent parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+ KA122-VET. Această școală de tip cooperativă oferă: formare profesională de bază (VET Basic) în servicii administrative; trei …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]