News

Back
imagine de fundal

Parcul Memoriei Naționale va fi amenajat sub conceptul “Roata Unirii”

Proiectul Amenajarea peisagistică – Parcul Memoriei Naţionale „Stejarii României – 100 de ani de istorie şi demnitate” RO-MÂNDRIA prinde contur în anul Centenarului Marii Uniri. Din cele trei echipe participante, a fost desemnată câștigătoare cea formată din Atena-Ioana Garjoaba, Elena Gogean, Francisc Cristian Mărgărit, Mihai Nicolescu, Elena Delia Rusu și Victor-Emmanuel Voia. Conceptul “Roata Unirii” o reușit să convingă juriul, precum și publicul, care și-a exprimat votul pe pagina oficială de facebook a Consiliului Județean Vrancea.

Amintim că la sfârșitul lunii iulie 2018, în cadrul Școlii de vară, 16 studenți din cadrul Facultății de Urbanism a Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București, coordonați de profesorul universitar Cerasella Crăciun, au participat la susținerea unor proiecte având ca scop realizarea unui parc tematic pentru comemorarea eroilor români căzuţi pe câmpurile de luptă de la Mărășești, Mărăști, Oituz, din Primul Război Mondial.

Ideea câștigătoare reunește elemente definitorii de natură istorică și culturală ale județului Vrancea, ce vor constitui un spațiu de recreere și un punct de importantă atracție turistică.

Proiectul include  trei zone majore:

Zona 1-  zona comemorativă, reprezentată printr-un amfiteatru și un spațiu de tip scenă mobilă, folosit pentru omagierea eroilor;

Zona 2 – zona culturală cuprinde activități diverse de tip mini-zoo, ateliere mestesugărești, spații de joaca pentru copii, case vechi cu arhitectură tradițională, spații de alimentație unde se pot servi produse tradiționale. De asemenea, zona cuprinde și un mic traseu virtual pentru a înțelege mai bine ideea războiului.

Zona 3 – zona de sport și agrement, formată dintr-o gradină tematică, un parc de tip Aventura și o zonă de Airsoft. Unele dintre traseele pietonale sunt dublate de o pistă velo, iar în anumite puncte sunt amplasate monumente ale personalităților marcante din timpul războiului: Mareșalul Averescu, Regina Maria, Ecaterina Teodoroiu.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, inițiatorul acestui proiect, va acorda echipelor partipante premii în valoare de 7000 de lei (premiul I-4000 lei, premiul II-2000 lei și premiul III-1000 de lei).

     

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Hotărâri adoptate de Consiliul Județean pentru demararea lucrărilor la Parcul Industrial Vrancea

Hotărâri adoptate de Consiliul Județean pentru demararea lucrărilor la Parcul Industrial Vrancea

Un nou pas pentru realizarea Parcului Industrial din Vrancea a fost făcut astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Vrancea, în care au fost aprobate două hotărâri privind ”constituirea dreptului de superficie, uz și servitute de trecere cu titlu gratuit asupra terenului în suprafață de  582 m2 în favoarea …
Read more
𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 ”𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐬𝐚𝐥𝐦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐈𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐚 𝐒𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐒𝐚𝐜𝐫𝐚̆” – 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢

𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 ”𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐬𝐚𝐥𝐦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐈𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐚 𝐒𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐒𝐚𝐜𝐫𝐚̆” – 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢

În pragul sărbătorilor pascale vă așteptăm cu drag să admirați frumusețea obiectelor populare realizate cu migală de creatorii populari și să vă umpleți sufletul cu lumina muzicii sacre. Consiliul Judeţean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, organizează 𝐣𝐨𝐢, 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐥𝐚 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏.𝟎𝟎, Concursul …
Read more
𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 și 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐃𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐫 – 𝟐𝟐-𝟐𝟔 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒

𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 și 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐃𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐫 – 𝟐𝟐-𝟐𝟔 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒

Cu ocazia „Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor” și a „Zilei Bibliotecarului din România”, Consiliul Județean Vrancea, prin Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, organizează 𝐒𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢, care se va desfășura în perioada 𝟐𝟐 – 𝟐𝟔 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, la toate sediile bibliotecii și la Galeriile de …
Read more
[gtranslate]