News

Back
imagine de fundal

Consiliul Județean finanțează trei ONG-uri care vor derula în anul 2021 proiecte destinate tinerilor vrânceni

Consiliul Judeţean Vrancea susține proiectele dedicate tinerei generații. Legislativul județean, convocat astăzi în şedinţă extraordinară, a aprobat trei proiecte de hotărâre inițiate de președintele Cătălin Toma, cu privire la încheierea contractelor de finanțare nerambursabilă din bugetul județului Vrancea pentru trei ONG-uri care vor desfășura în acest an proiecte din domeniile sport, cultură, educație-tineret, adresate în special tinerilor din județul Vrancea.

Consiliul Județean Vrancea va finanța:

– Asociația Clubul Sportiv ADDRAS Taekwondo, în vederea implementării proiectului „Turul Vrancei Road Bike Trophy”, competiție de ciclism care va avea loc sâmbătă, 14 august 2021. Evenimentul apare în calendarul Federației Române de Ciclism (FRC) și este etapă a Cupei Naționale de Șosea. Valoarea finanțării nerambursabile: 39.600 lei.

– Asociația ABC Down Focșani, în vederea implementării proiectului „Classic for teens” Festival, ediția a II-a, care își propune să aducă arta și muzica clasică mai aproape de publicul tânăr. Valoarea finanțării nerambursabile: 40 000 lei.

– Asociația Protha Panciu, în vederea implementării proiectului „Festivalul de Teatru Tânăr Ora de Teatru”, care va consta în ateliere de teatru pentru tinerii din mai multe localități ale județului Vrancea. Valoarea finanțării nerambursabile: 40 000 lei.

 Activitățile din cadrul acestor proiecte sunt programate să se desfășoare până la sfârșitul anului 2021.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Anunț privind selecția partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea

Anunț privind selecția partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea

Consiliul Județean Vrancea demarează procedura care are ca obiect selectarea partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea. Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea intenționează să înființeze, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998,  “Organizația de Management al Destinației Vrancea”. …
Read more
Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Ne bucurăm să vă anunțăm finalizarea unui proiect important pentru viitorul copiilor noștri: „Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor de asistență psihopedagogică din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale”, finanțat prin PNRR – Pilonul VI: Politici pentru noua generație. …
Read more
Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Astăzi sărbătorim o zi istorică importantă pentru viitorul României moderne și democratice: 148 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României. La Monumentul Independenței din Focșani a avut loc astăzi un ceremonial militar și religios, pentru a marca cele trei evenimente istorice majore care ne-au trasat traiectoria europeană …
Read more
[gtranslate]