Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Vrancea devine Curată, din 16 iulie: începe operarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Haret

Sistemul de management integrat al deșeurilor din județul Vrancea va deveni operațional începând cu data de 16 iulie 2024, când va intra în funcțiune Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) de la Haret și cele 3 stații de transfer ale deșeurilor de la Focșani, Vidra și Adjud, operate de Eco Sud SA București. Practic, începând cu această dată, deșeurile menajere și cele reciclabile vor fi transportate, sortate, compostate, tratate și depozitate în județul Vrancea și se va intra în normalitate în ceea ce privește gestionarea deșeurilor la nivelul județului, potrivit legislației în vigoare și respectând normele europene în domeniu.

La Consiliul Județean Vrancea a avut loc astăzi o conferință de presă, în cadrul căreia vicepreședintele administrației județene, Ionel Cel-Mare, administratorul public Adrian Crețu, împreună cu reprezentanții operatorului Eco Sud SA (Roxana Manea, director general adjunct), directorul Federației Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară din România, Liliana Nichita și directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Vrancea Curată”, Gabriel Raneti, au prezentat noutățile în ceea ce privește modul în care se va desfășura activitatea de salubrizare la nivelul județului începând cu zilele următoare.

”Putem spune că este un moment istoric pentru județul Vrancea, când, după mai mulți ani, proiectul Vrancea Curată devine funcțional, în sfârșit, și putem începe să avem un sistem de management al deșeurilor civilizat, la nivel european și în acord cu legislația în vigoare. În perioada următoare trebuie să ne unim forțele, toți factorii implicați, pentru ca acest proces să decurgă cât mai bine, pentru ca populația să fie informată despre modalitățile corecte de colectare, astfel încât cu toții să trăim într-un mediu curat și sănătos”, a spus Ionel Cel-Mare, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea.

Ieri au fost predate către Eco Sud SA amplasamentul CMID Haret și cele 3 stații de sortare, toate echipamentele achiziționate de Consiliul Județean Vrancea în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene fiind în stare de funcționare. Recepția deșeurilor în CMID Haret urmează să fie realizată în sistem electronic, transparent, respectând toate prevederile legale. În această perioadă sunt în curs de semnare convențiile încheiate între unitățile administrativ teritoriale și operatorul CMID Haret.

De asemenea, în prezent este în desfășurare licitația publică derulată de ADI ”Vrancea Curată” pentru colectarea și transportul deșeurilor de la nivelul localităților. Aceasta este în etapa de evaluare a ofertei depuse de un operator economic pentru Lotul 1 (Focșani și comunele limitrofe), urmând să fie scoase la licitație în cel mai scurt timp și celelalte loturi, pentru restul județului.

Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor este un proiect finanțat din fonduri europene (cu o valoare de 40 milioane euro), prin care Consiliul Județean Vrancea a realizat infrastructura necesară gestionării deșeurilor la nivelul județului, respectând normele europene, respectiv a construit și a dotat cu echipamente Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Haret, precum și cele 3 stații de transfer și punctele de colectare de pe raza întregului județ.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Investiții în sănătate: Consiliul Județean Vrancea lansează licitația pentru reabilitarea și închirierea Policlinicii Stomatologice din Focșani

Investiții în sănătate: Consiliul Județean Vrancea lansează licitația pentru reabilitarea și închirierea Policlinicii Stomatologice din Focșani

Consiliul Județean Vrancea face un pas concret pentru revitalizarea infrastructurii medicale din județ, lansând procedura de licitație publică pentru închirierea imobilului cunoscut drept „Policlinica Stomatologică”, situat în municipiul Focșani, strada Vămii nr. 1. Obiectivul principal al acestei inițiative este readucerea clădirii în circuitul medical, prin atragerea unui partener privat care …
Lesen Sie mehr
ANUNȚ PUBLICITAR

ANUNȚ PUBLICITAR

Anunț Public privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă Documentație de licitație - Caiet de sarcini  
Lesen Sie mehr
ANUNȚ PUBLIC privind închirierea prin licitație publică a imobilului Policlinica stomatologică

ANUNȚ PUBLIC privind închirierea prin licitație publică a imobilului Policlinica stomatologică

Anunț privind închirierea prin licitație publică a imobilului Policlinica stomatologică, situat în Municipiul Focșani, str. Vămii nr. 1, județul Vrancea pe o perioadă de 10 ani, cu destinația de spațiu pentru prestarea de servicii medicale și/sau  servicii conexe actului medical Hotărârea nr. 66 din 31 martie 2026 privind: aprobarea închirierii …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]