23 Oktober 2022
SC Beciul Domnesc SA din Vrancea, cu Vinarsul ”JAD”, marele câștigător al Concursului Național de Vinuri ”Bachus 2022”
Vinurile din Vrancea au dominat podiumul Concursului Național de Vinuri ”Bachus 2022”, ediția a XI-a, care a avut loc în acest sfârșit de săptămână la Domeniile Panciu din Țifești, în cadrul Festivalului Viei și Vinului.
SC Beciul Domnesc SA, cu Vinarsul sub brandul JAD, este marele câștigător al Concursului de Vinuri ”Bachus 2022”, obținând cel mai mare punctaj al competiției (93,67 puncte) și Marea Medalie de Aur.
Cel mai mare punctaj la vinuri roșii (87,33) a fost obținut de un alt producător vrâncean, SC European Project Sud-Est SRL, cu soiul Fetească Neagră din anul 2020, sub brand-ul ”Daniel’s Wine”.
Moșia Domnească Panciu a primit cel mai mare punctaj la vinuri albe (87 puncte), pentru vinul ”Alb de Panciu”, sub brand-ul ”Începuturi”, din anul 2021.
Același punctaj, de această dată la vinuri negre, a fost obținut de SC Mera Com International SRL, cu soiul Merlot, sub brandul ”Bacanta”, din anul 2017.
Urmează SC Natura SRL Țifești, cu Vin spumant alb și Vin spumant Blanc de Noire, anul 2015, sub brandul Domeniile Panciu și un Cabernet Sauvignon din anul 2016.
În cadrul concursului au fost acordate 45 de medalii de aur și 67 de medalii de argint, în urma jurizării de către degustători experți din cadrul Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), președintele juriului fiind Georgel Costache, vicepreședinte ADAR.
Cei trei câștigători care au obținut cele mai mari punctaje la cele trei categorii (vinars, vin roșu și vin alb) vor fi premiați de Consiliul Județean Vrancea cu plata costurilor pentru înscrierea probelor de vin la cel mai prestigios concurs de vinuri din lume, ”Concours Mondial de Bruxelles” din anul 2023.
În Concursul Național de Vinuri ”Bachus 2022” au fost înscrise 366 de probe de vinuri din cele mai importante podgorii din țară: Vrancea, Constanța, Buzău, Vaslui, Iași, Tulcea, Valea Călugărească, Buzău, Alba, Galați.
Felicitări câștigătorilor și tuturor participanților!
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Lesen Sie auch
Agenția Europeană de Mediu lansează concursul de fotografie 2026 – Reziliență prin natură!
Agenția Europeană de Mediu (AEM) a lansat concursul de fotografie „Reziliență prin natură”, prin care invită cetățenii din întreaga Europă să surprindă numeroasele moduri în care natura susține viața, răspunde presiunilor și se reface într-o lume în schimbare. Concursul încurajează pasionații de fotografie să exploreze relația specială pe care societățile …
Lesen Sie mehr
Centura de Nord a Municipiului Focșani va fi deschisă în curând
S-a intrat în linie dreaptă pentru deschiderea Drumului de Legătură dintre DN2D, E85 și Autostrada A7 – una dintre cele mai importante investiții pentru fluidizarea traficului din Vrancea. Vrâncenii mai au de așteptat puțin până la deschiderea circulației pe Drumul de Legătură dintre DN2D , Autostrada A7 și DN2-E85, investiție cunoscută …
Lesen Sie mehr
O nouă etapă pentru DGASPC Vrancea: Alexandru Botezatu a preluat mandatul de director general
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea are, începând de astăzi, o nouă conducere. Alexandru Botezatu, care a ocupat până în prezent funcția de administrator public al județului Vrancea, a preluat oficial mandatul de director general al instituției. Schimbarea a fost marcată în cadrul unei întâlniri convocată …
Lesen Sie mehr






