Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

S-a redeschis circulația pe DJ 204D, la Vadu Roșca, pe un pod provizoriu, cu restricție de tonaj!

Consiliul Județean Vrancea a realizat toate demersurile menite să asigure circulația temporară, în siguranță, a persoanelor și autovehiculelor pe drumul județean 204 D, la Vadu Roșca, în zona podului devenit inaccesibil după avaria înregistrată la finele lunii aprilie. Astfel, a fost amplasat un pod provizoriu cu restricție de tonaj de 7,5 tone, pe care se circulă deja de 48 de ore. Aceasta este o soluție temporară identificată, în special pentru a asigura accesul locuitorilor din Vadu Roșca la serviciile medicale în caz de urgență, cum ar fi intervenția ambulanței și a pompierilor, având în vedere faptul că ruta ocolitoare, de aproximativ 15 km,  este destul de anevoioasă.

”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe cei care folosesc ruta respectivă că facem toate demersurile în vederea aducerii podului vechi la starea inițială, prin continuarea lucrărilor de reabilitare. Avem rugămintea să se respecte această restricție pe podul provizoriu. Lucrarea a fost realizată într-un timp relativ scurt, mai ales că vorbim de o serie de pași care țin de birocrație și peste care nu se putea trece”, a precizat Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea.

Reprezentanții firmei care au realizat podul provizoriu au precizat că există și varianta inundării podului dacă nivelul apei Putna va crește, însă au dat asigurări că după retragerea apei nu vor fi probleme, în sensul că se va putea relua imediat circulația.

În ceea ce privește podul vechi, devenit inaccesibil de câteva săptămâni, CJ Vrancea este în plină procedură pentru refacerea lui. ”Cunosc dorința oamenilor din zona Vulturu – Vadu Roșca, dar trebuie să respectăm și legislația în vigoare pentru a nu pune în pericol viețile oamenilor. Îi asigurăm pe locuitorii din zonă că vom reface podul cât mai rapid posibil, respectând toți pașii legali. Sunt lucrări ample și am rugămintea ca vrâncenii să aibă încredere în noi. Consiliul Județean a demarat toate procedurile administrative și judiciare aflate la îndemână pentru ca situația podului să revină la normal și proiectul de reabilitare să fie finalizat în cele mai bune condiții”, a mai precizat Cătălin Toma.

 

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Lesen Sie mehr
Vrancea investește în educație: clădire oferită gratuit universităților din Focșani pentru amenajarea unui cămin studențesc

Vrancea investește în educație: clădire oferită gratuit universităților din Focșani pentru amenajarea unui cămin studențesc

Consiliul Județean Vrancea pune la dispoziția Universității din București și Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, gratuit, un imobil care poate fi transformat în cămin studențesc, pentru a sprijini accesul tinerilor la educație și dezvoltarea învățământului superior în județ. Decizia a fost luată la inițiativa președintelui Nicușor Halici, iar proiectul …
Lesen Sie mehr
Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea

Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea

Vrancea, cunoscută drept cea mai importantă zonă seismică din România, a găzduit astăzi Conferința de Seismologie „Conștientizare și siguranță la cutremur. Viitorul construcțiilor, încotro?”, ediția a IV-a, eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea, în parteneriat cu Alma Consulting SRL Focșani. Începând din anul 2023, conferința reunește anual, la Focșani, specialiști …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]