Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Președintele Cătălin Toma a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea DJ 204D sector Vulturu – Hângulești – Maluri

Astăzi sunt reluate lucrările de reabilitare și modernizare pe unul dintre cele mai importante drumuri din rețeaua de infrastructură rutieră a județului Vrancea.

Azi a fost emis ordinul de începere a execuției lucrărilor pentru „Modernizare DJ 204D, sector Vulturu – Hângulești – Maluri, km.26+000 – 35+600, L=9,60 km., comuna Vulturu, județul Vrancea” (etapa a II-a continuare lucrări – rest de executat)”, care a fost semnat de președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

”Am reușit să parcurgem toți pașii legali pentru reluarea lucrărilor de modernizare a DJ 204D sector Vulturu – Hângulești – Maluri, care vor rezolva problema traficului în această zonă. Sper ca lucrările să fie finalizate cu succes cât mai curând, pentru ca vrâncenii care tranzitează acest drum să circule în condiții de siguranță”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Proiectul „Modernizare DJ 204 D, sector Vulturu – Hângulești – Maluri, km.26+000 – 35+600, L=9,60 km., comuna Vulturu, județul Vrancea” presupune executarea de lucrări pe o lungime de 9,60 km la calea de rulare (lucrări pregătitoare – terasamente, îmbrăcăminte rutieră), acostamente, șanțuri, realizarea unui pod rutier la km. 30+320, podețe, drumuri laterale. Termenul de execuție a lucrărilor este de 14 luni.

În urma parcurgerii procesului de achiziție publică, lucrarea a fost adjudecată de Asocierea SC Citadina 98 SA – SC Firogal 1 SRL, iar contractul de execuție lucrări a fost încheiat în data de 18.06.2021. Valoarea contractului este de 14.723.314 lei, fără TVA, obiectivul fiind finanțat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2.

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Campusul universitar din Vrancea are o nouă perspectivă de finanțare europeană! Consiliul Județean susține bursele tinerilor și dezvoltarea învățământului superior

Campusul universitar din Vrancea are o nouă perspectivă de finanțare europeană! Consiliul Județean susține bursele tinerilor și dezvoltarea învățământului superior

Investiția în educație continuă! Consiliul Județean Vrancea pregătește relansarea proiectului Campusului profesional integrat, liceal și universitar, după identificarea unei noi surse de finanțare europeană care poate permite continuarea lucrărilor începute. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, în cadrul ședinței Consorțiului pentru Învățământ Dual Vrancea, desfășurată …
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Lesen Sie mehr
Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Indiei în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Vrancea. Întrevederea s-a concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe identificarea oportunităților concrete de cooperare economică între …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]