Chancen

Zurück
imagine de fundal

O nouă abordare a informării publicului privind finanțarea tinerilor fermieri

Submăsura 6.1, „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, este una din liniile de finanțare care a fost intens solicitată de către fermierii români. Având în vedere lansarea primei sesiuni de primire a cererilor de finanțare din acest an, AFIR a aplicat mai multe măsuri de simplificare a modului în care sunt oferite informațiile preliminare legate de această submăsură.

Felul în care este accesat PNDR 2020 este și o responsabilitate a noastră. Suntem extrem de atenți la modul în care furnizăm informații și cât de accesibile le facem celor care vor să depună un proiect de investiții. Nu doar numărul beneficiarilor, ci și numărul de solicitanți și a celor care au aflat despre PNDR este unul din rezultatele care trebuie cuantificate.

A ști din auzite despre fonduri europene nu este același lucru cu a accesa – în speță a înțelege cum funcționează sistemul de implementare, cu tot ceea ce înseamnă asta. Marea responsabilitate, până la implementarea efectivă a proiectului, este aceea de a explica pe înțelesul tuturor atât oportunitățile oferite de accesarea fondurilor europene, cât mai ales condițiile de accesare și modul efectiv în care se depune și implementează un proiect cu fonduri europene nerambursabile. Tot acest efort de comunicare este dublat de conceperea unor proceduri clare și simplu de urmărit, proceduri care se actualizează permanent pentru a oferi o accesibilitate cât mai mare la fondurile disponibile prin Program.

În acest context, pentru submăsura 6.1, pe lângă Ghidul Solicitantului tehnic și detaliat, am solicitat colegilor conceperea unui material construit special pentru a înlesni asimilarea facilă a informațiilor privind accesarea submăsurii. Materialul conține, în mod clar și concis, informațiile de bază, și anume: cuantumul fondurilor care pot fi accesate, beneficiarii eligibili, criteriile de selecție sau condițiile de accesare. Acest material este disponibil si pe pagina noastră web la adresa: https://bit.ly/38EJcYi.

O altă inițiativă pe care am concretizat-o în aceste zile este și publicarea unei aplicații suport, care ajută solicitanții sa-și facă o idee clară și concretă despre dimensiunea economică a exploatației agricole pe care tinerii o preiau, lucru foarte important în procesul de eligibilitate a cererilor de finanțare. Această aplicație este cea pentru calcularea coeficienților de calcul ai producției standard (Standard Output – SO) și poate fi accesată direct la http://so.afir.info/.

Aceste măsuri pe care le-am luat acum vor fi dezvoltate și în viitorul Program, pentru toate liniile de finanțare.

Mihai-Liviu MORARU, director general AFIR.

Situația locurilor de muncă vacante la data de 11 iunie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 11 iunie 2026

La data de 11.06.2026, agenții economici au declarat 219 locuri de muncă vacante în județul Vrancea.  Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea – click aici
Lesen Sie mehr
Apel deschis GUARDIANS: Finanțare de până la 10.000 € pentru fermele mici și mijlocii care testează tehnologii digitale inovatoare

Apel deschis GUARDIANS: Finanțare de până la 10.000 € pentru fermele mici și mijlocii care testează tehnologii digitale inovatoare

Fermierii pot beneficia de sprijin financiar și acces la soluții digitale dezvoltate în cadrul proiectului european GUARDIANS, prin apelul „Test Before Invest”, deschis până la 1 iulie 2026. Proiectul   european  GUARDIANS   (Soluții   inteligente   pentru   a   oferi  fermelor   mici   și mijlocii puterea de a fi gardieni ai teritoriului) își propune să …
Lesen Sie mehr
265 de milioane de euro pentru investiții în producerea energiei electrice

265 de milioane de euro pentru investiții în producerea energiei electrice

  În vederea deschiderii celei de-a treia sesiuni de depunere a cererilor de finanțare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Ghidul solicitantului pentru accesarea Schemei de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]