Chancen

Zurück
imagine de fundal

Finanțări de până la 6.500 de euro pentru 100 de grupuri de vecini ce doresc să dezvolte proiecte de îmbunătățire a cartierului în care locuiesc

Asociația Între Vecini a lansat un nou apel de proiecte, oferind finanțări de până la 6.500 de euro pentru 100 de grupuri de vecini ce doresc să dezvolte proiecte de îmbunătățire a cartierului în care locuiesc, prin programul Incubatorul de Comunitate 2025.
Premiul cel mare la sfârșitul programului este o stație de încărcare pentru mașinile electrice.

Ne-am dori să discutăm mai multe detalii și să realizăm un parteneriat în vederea informării cetățenilor despre acest proiect, astfel încât să aplice cât mai multe grupuri de vecini din orașul dumneavoastră.

Câteva detalii despre ce am realizat până acum:

  • Am ajuns la 55 de comunități din 21 de județe.

  • Am organizat peste 150 de proiecte în orașele din România.

  • Am implicat peste 9000 de vecini în activități sociale, ecologice și educaționale.

  • În orașul Focșani avem o comunitate, care a organizat proiecte de curățenie locală, amenajarea grădinii blocului și un eveniment intergenerațional de Halloween. Îi puteți urmări pe pagina lor de Facebook aici.

Vă invităm să ne susțineți prin promovarea apelului de proiecte pe canalele de social media ale primăriei, pe website și prin alte mijloace interne, astfel încât această oportunitate să ajungă la cetățeni și asociațiile de proprietari, în vederea creșterii numărului de comunități ÎntreVecini în orașul dumneavoastră.

Vă rugăm să găsiți atașat un KIT de comunicare ce include comunicatul de presă, vizualuri ce pot fi folosite și mai multe informații despre program.

Pentru orice detalii suplimentare, vă sunt la dispoziție:
E-mail: laura [dot] diaconescu [at] intrevecini [dot] ro
Telefon: +40767362223
Facebook: ÎntreVecini

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane” Comitetul partenerial, în conformitate cu prevederile Corrigendum-ului nr. 5 la Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 6.2 - Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane prin care a fost prelungit termenul de …
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026

La data de 05.11.2026, agenții economici au declarat 177 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 197 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro …
Lesen Sie mehr
Convocarea Consiliului Județean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 5 noiembrie 2026, ora 13.00

Convocarea Consiliului Județean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 5 noiembrie 2026, ora 13.00

Ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Județean Vrancea din data de 5 noiembrie 2026, ora 13.00  
Lesen Sie mehr
[gtranslate]